Dimian, către un profesor supărat că trebuie să justifice prima didactică: Nu e un ajutor social

ID 446619705 | Dimian © LCVA | Dreamstime.com

Mihai Dimian, ministrul interimar al Educației și Cercetării, transmite că prima de carieră didactică nu e un ajutor social, iar faptul că e acordată din fonduri europene condiționează modul în care aceasta e folosită de profesori.

Cadrele didactice trebuie să aloce minimum 65% din această primă pentru participare la cursuri de pregătire profesională predefinite de MEC . 

Într-un răspuns adresat pe Facebook unui cadru didactic nemulțumit de faptul că trebuie să justifice modul  în care cheltuiește prima didactică, Dimian a afirmat:

”Prima de cariera didactică nu este un ajutor social. Ea este acordată din fonduri europene dedicate formării cadrelor didactice. Cei care au acordat înainte poate nu v-au spus că fondurile respective nu au fost declarate eligibile. Sigur ca nu e o obligație pentru nimeni să le folosească, dar dacă se folosesc atunci trebuie folosite in acest scop.”

Mihai Dimian, ministrul interimar al Educației, le-a recomandat, ieri, profesorilor să utilizeze prima didactică pentru formare în domenii precum incluziunea copiilor cu CES sau utilizarea tehnologiei digitale și a inteligenței artificiale.

În ultima sa ședință înainte de a fi demis prin moțiune de cenzură, Guvernul Bolojan a adoptat prin OUG acordarea primei de carieră didactică.

Dimian le recomandă profesorilor să folosească prima didactică pentru formare în incluziunea copiilor cu CES sau tehnologia AI

1 comment

  1. Beatrice spune:

    Problema majoră e condiționarea nu justificarea!! Condițiile puse sunt abuzive! Din acest motiv lumea nu va face cursuri!

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.