


Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, face un apel public către profesori, pe care îi îndeamnă să participe la concursul de directori.
„Mesajul meu către colegii din sistemul preuniversitar este simplu: pregătiți-vă și participați la concurs!”, le transmite ministrul cadrelor didactice.
„Îi îndemn pe toți colegii care au experiența, competența și dorința necesaee pentru a conduce o unitate de învățământ să se pregătească și să participe la concursul pentru cele peste 7.800 de posturi vacante pentru funcțiile de director și director adjunct.
Știu că un astfel de concurs presupune un efort considerabil, dar școala românească are nevoie de oameni care să ocupe funcțiile de conducere prin competență demonstrată în cadrul unui concurs, nu prin prelungirea la nesfârșit a unor soluții temporare. Un mandat obținut prin concurs înseamnă stabilitate, predictibilitate și legitimitate în exercitarea funcției. Înseamnă posibilitatea de a construi un proiect managerial pe termen lung”, afirmă ministrul Educației.
„Cred că trebuie să ieșim din cultura provizoratului. Un sistem de educație stabil are nevoie de directori stabili, selectați prin concurs, care să aibă autoritatea și timpul necesare pentru a-și pune în aplicare proiectele pentru instituția pe care o conduc.
Am pregătit, la nivelul Ministerului, legislația necesară pentru ca acest concurs să se desfășoare, etapele administrative sunt deja începute și sper ca acest proces să continue, indiferent cine va fi la conducerea Ministerului.
Și, pentru că este nevoie de profesionalizarea managementului, reamintesc faptul că, în cadrul investiției «Formarea personalului de conducere din domeniul educației», din PNRR, au fost formate peste 10.000 de cadre didactice în management educațional”, mai spune Dimian.
George Purcaru (FSLI): Foarte mulți directori au renunțat la funcții încă din vara asta