fbpx

Deca: Profesorii nu vor fi sancţionaţi pentru grevă, dar nu vor fi plătiţi pentru zilele nelucrate

Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat, azi, după ședința de Guvern, că profesorii greviști nu vor fi sancționați, dar nici nu vor fi plătiți pentru zilele nelucrate.

„Nu e vorba despre o sancţiune, ci despre o prevedere legală asumată şi în scris de către federaţiile sindicale în informările pe care le-au făcut către membrii de sindicat. Noi nu am făcut decât să rămânem în statul de drept şi să aplicăm legea, adică am solicitat ca plăţile să se facă în funcţie de numărul de zile lucrate pentru fiecare cadru didactic”, a spus Ligia Deca.

„N-am făcut niciodată presiuni asupra profesorilor care protestează şi am rugat să nu existe niciun fel de presiune nici asupra profesorilor care au decis să continue procesul educaţional”, a mai afirmat ministrul Educaţiei.

Ligia Deca a mai afirmat că există posibilitatea ca o parte dintre ore să fie recuperate săptămâna viitoare, printr-o planificare realizată de fiecare unitate de învățământ în parte.

Statele de plată a salariilor din învățământ pentru luna mai se întocmesc având la bază timpul efectiv lucrat, a transmis Ministerul Educației, astăzi, către inspectoratele școlare județene.

Potrivit documentului, inspectoratele școlare județene/ISMB, la validarea statelor de plată a salariilor, vor verifica respectarea întocmirii corecte a acestora de către unitățile de învățământ preuniversitar de stat, pe baza timpului efectiv lucrat, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Educație Privată a prezentat, vineri, textul adresei primite de ISJ-uri:

”Vă rugăm să vă asigurați că drepturile salariale aferente lunii mai 2023 sunt corect calculate și în concordanță cu documentele din care rezultă atât prezența la unitatea de învățământ, cât și desfășurarea activităților prevăzute în fișa postului, conform legii. Astfel, statele de plată a salariilor se întocmesc având la bază timpul efectiv lucrat.
Inspectoratele școlare județene/ISMB, la validarea statelor de plată a salariilor, vor verifica respectarea întocmirii corecte a acestora de către unitățile de învățământ preuniversitar de stat, pe baza timpului efectiv lucrat, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
De asemenea, vă rugăm să vă asigurați că, la termenul legal stabilit, respectiv 14.06.2023, se va efectua plata drepturilor salariale aferente lunii mai 2023, conform prevederilor legale în vigoare.”

Adresa este disponibilă, în original, aici:

Adresă salarii luna mai

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.