fbpx

Deca: Nu cred că discuţiile de natură sindicală trebuie să afecteze parcursul elevilor

Discuţiile de natură sindicală nu trebuie să afecteze în vreun fel parcursul elevilor, a declarat Ligia Deca la finalul şedinţei extraordinare de Guvern care a avut loc duminică.

„Nu îmi doresc să cred că în ciuda faptului că am ajuns într-un punct în care tot ceea ce am discutat public vizavi de ceea ce îşi doresc cadrele didactice este îndeplinit prin angajamente ferme, legislative, de către Guvernul României, avem o desconsiderare a dreptului la educaţie al elevilor. Eu cred că avem nevoie cu toţii să ne gândim în primul rând la ei, nu cred că discuţiile de natură sindicală trebuie să le afecteze în vreun fel parcursul şi cred că acesta este efortul pe care noi toţi l-am făcut”, a spus ministrul Educației.

Deca speră că angajaţii din învăţământ să accepte oferta propusă de Guvern și să încheie greva. Un răspuns va fi oferit de greviști luni, la ora 10:00.

„Liderii sindicali au spus că oamenii vor decide, însă având în vedere faptul că aceste solicitări au fost puse masă de către reprezentanţii acestora şi având în vedere importanţa faptului că examenele trebuie să se desfăşoare pentru ca această generaţie de elevi din clasa a VIII-a şi din clasa a XII-a care, să nu uităm, a trecut şi prin doi ani de pandemie, să nu sufere mai mult din punct de vedere educaţional, ei şi familiile lor, cred că avem semnale pozitive”, a afirmat Ligia Deca.

Ministrul a mai spus că are încredere în raţiunea şi în empatia cadrelor didactice, „mai ales ştiind miza pe care întoarcerea la şcoală o are”.

Liderii sindicali au transmis, duminică, în teritoriu încă o propunere primită de la Guvern. Pentru prima dată, Executivul nu mai propunere o creștere egală a salariilor în învățământ, ci vorbește de o creștere salarială medie. Aceasta ar urma, în schimb, să fie introdusă mai devreme, chiar din luna iulie.

Creştere medie a salariilor cu 25%, din luna iunie, oferta la care Guvernul vrea răspuns până mâine

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.