fbpx

De ce există diferențe mari între notele inițiale la examene și punctajele obținute după contestații – explicațiile CNE

Miruna Croitoru, președinta CNE

Consiliul Național al Elevilor transmite o serie de.explicații proprii pentru diferențele mari între notele inițiale obținute de candidați la.examenele naționale și punctajele rezultate în urma contestațiilor.

Organizația cere Ministerului Educației să ia măsuri pentru a reduce subiectivitatea în corectate.

Comunicatul CNE, integral:

În urma afișării rezultatelor contestațiilor depuse pentru examenul de bacalaureat, s-au constatat, în nenumărate rânduri, diferențe foarte mari față de punctajele inițiale. Cum se justifică, acest aspect?

Cu siguranță, în aceste de situații se remarcă prezența subiectivității, din cauza faptului că baremele de corectare lasă loc de interpretare profesorilor. În cazul materiilor specifice profilului uman, criteriile specificate în aceste bareme nu reușesc întotdeauna să formeze aceeași imagine tuturor cadrelor didactice implicate în procesul de corectare, astfel că, în funcție de persoană, se poate considera că teza elevului se,încadrează sau nu în punctaj. În cazul materiilor specifice profilului real, se întâmplă exact opusul, unde o parte din corectori nu acceptă variante alternative de rezolvare care, deși sunt corecte, nu sunt specificate în barem.

De asemenea, există și corectori care nu acordă punctaje parțiale pentru răspunsuri incomplete sau pentru pașii de rezolvare a unor exerciții.

Astfel, din nou pot fi apărea discrepanțe substanțiale de punctaje între anumiți elevi, datorate strict subiectivismului creat de barem.

Totuși, în alte cazuri există și erorile umane, în momentul în care sunt introduse în sistem punctaje eronate, aspect care poate afecta viitorul elevilor în cauză.

Astfel, Consiliul Național al Elevilor solicită ferm ca pentru anii următori să se ia măsuri de siguranță în acest sens, având în vedere că în această sesiune, la proba de Limba și literatura română, 300 de lucrări au avut note modificate cu peste un punct și jumătate, potrivit raportului publicat de Ministerul Educației.

Pentru ca elevii să poată avea șanse egale, la examenul de bacalaureat și ulterior, la înscrierea în învățământul universitar, este fundamental ca toți profesorii care fac parte din comisiile de evaluare să beneficieze de aceeași instruire și de o prelucrare mult mai aprofundată a baremului, care să cuprindă mai multe metode de rezolvare, astfel încât să nu poată interpreta diametral opus răspunsurile oferite de elevi la probele susținute, iar evaluarea să fie una obiectivă.

Totodată, sistemul prin care notele sunt adăugate într-o bază de date, ar trebui îmbunătățit sau supus mai multor verificări, pentru a elimina greșelile de tipărire.

În cazul diferențelor majore dintre punctaje, este evident că problema nu vine de la elev, ci de la sistemul prin care acesta este evaluat. La momentul actual, dacă nota oferită în urma contestațiilor are o diferență mai mare de 1,5 puncte față de cea inițială, lucrarea în cauză ajunge la o a treia comisie de evaluare.

Astfel, în această sesiune, putem observa o creștere alarmantă a notelor modificate, în ciuda existenței unui barem unic atât înainte, cât și după evaluarea contestațiilor.

„Este trist cum elevii rămân cei care au de suferit în urma unui sistem de evaluare subiectiv, care nu dispune de instrumentele necesare pentru a asigura aceleași șanse pentru toți elevii. Diferențele uriașe de punctaj nu își pot găsi altă explicație decât lipsa de implicare în elaborare baremelor și calibrarea acestora cu subiectele.” – a declarat Miruna Croitoru, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.