
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, la prima dezbatere în format fizic despre noile planuri-cadru, că una dintre mizele reformei este să nu transforme copiii în „hamali”, care să poarte o cantitate exagerată de conținut educațional.
„Să nu ne transformăm copiii în hamali care să poarte cursuri peste cursuri, ore peste ore, discipline peste discipline. E foarte important, şi acesta este un argument, pentru mine, moral, psihologic. Şi un argument mai grav: cu toţii ştim că zona de alfabetizare ştiinţifică nu arată bine în ţară”, afirmat ministrul Educației și Cercetării.
„Cu toţii ştiam de PISA, ştiam de TIMSS, adică clasele a opta, 15 ani, avem rezultate la liceu care arată mai rău decât ce se întâmplă acolo. De aceea să ştiţi că eu m-am gândit de multe ori până când am spus că nu e prea uşor când un ministru vorbeşte de risc de securitate naţională pentru un domeniu, e o chestie importantă, am stat şi m-am gândit mult dacă să spun asta în spaţiul public dar când am văzut ultimele analize legate de numeraţia, literaţia, la nivel liceu, când am văzut competenţele adulţilor, este un risc de securitate naţională. Nu mai putem continua aşa!”, a mai spus Daniel David, la evenimentul organizat de Ministerul Educației și Cercetării.