


Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, afirmă că se află de aceeași parte a baricadei cu sindicatele în privința faptului că profesorii trebuie să primească ce li s-a promis în ultimii ani.
”În această situație, suntem de aceeași parte a baricadei eu și sindicatele, chiar dacă, de foarte multe ori, cu unii colegi profesori din zona sindicatelor am avut păreri diferite în ultima perioadă. Adică este clar că noi trebuie să dăm profesorilor ceea ce s-a promis de ani de zile. Punctul de start de salarizare trebuie să fie salariul mediu brut pe economie. De acolo pornim pentru profesorul debutant, iar în superior pentru asistent. Și de acolo se schimbă lucrurile în funcție de grad, în funcție de vechime și așa mai departe. Este un lucru care trebuie obținut și în asta au în mine un partener, mai mult decât un partener, un vârf de lance”, a declarat David la Prima News.
”Dar, în același timp, eu am spus că diferențierea sunt de acord s-o facem, dar nu pe salariu. Și aici cred că sindicatele sunt de acord cu mine. Salariul în sistemul public este pe grilă. Dar pot să fiu de acord că peste salariu vii cu indicatori de performanță și vii cu elemente suplimentare care, acolo unde ai profesori care sunt mai dedicați, lucrează, obțin performanțe bune, să câștige mai mult peste salariu în comparație cu alții care poate că nu au acest interes deosebit, dar n-aș face diferența în zona de salariu, ci în zona de venituri”, a adăugat ministrul.