


Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, spune că a fost optimist atunci când a crezut că discuțiile despre planurile-cadru, care au avut loc în primăvara anului 2025, vor reprezenta scandalul maxim din mandatul său de ministru.
Ministrul a făcut această declarație în cadru podcastului LECȚIA DE AZI, realizat de Educație Privată în parteneriat cu Lumina – Instituții de Învățământ.
Întrebat dacă perioada de criză fiscal-bugetară a semnalat și o dorință de reformă în cadrul sistemului de învățământ, în condițiile în care acesta este rezistent la schimbare, Daniel David a răspuns: ”Așa este, fiindcă este foarte centralizat. Țineți minte discuțiile din primăvară despre planurile cadru? Ca ministru, credeam că acela va fi scandalul maxim.”
Oana Dimofte: Ați fost optimist.
Daniel David: Am fost, am fost optimist. Adică ca ministru, până la urmă ce ai făcut? Ai discutat niște discipline, niște, ă, ore pentru discipline. Lumea evoluează, nu poți rămâne cu aceleași discipline, cu același număr de ore ca acum zece, cincisprezece, douăzeci de ani.
”Sigur că aceste măsuri fiscal-bugetare venind pe nepregătite, inclusiv pentru mine sau pentru mulți din Guvern, nu știam efectiv că deficitul arată chiar în halul pe care l-am văzut prezentat public. Am rămas surprinși, am încercat să salvăm ce se poate salva”, a mai spus ministrul.
Urmărește podcasstul LECȚIA DE AZI, integral și ABONEAZĂ-TE, pentru a primi notificări despre următoarele episoade: