
Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, a declarat, într-un interviu acordat platformei Gândul, că dorește să candideze la Președinția României.
Funeriu s-a numărat printre posibilele variante de candidați ai coaliției pro-europene avansate de Kelemen Hunor, președintele UDMR.
„Vreau să vă spun direct. Da, vreau să candidez la Președinția României”, a declarat fostul ministru, la îmceputul interviului.
„Am spus că vreau să candidez. Până în momentul în care ai numele pe buletinul de vot, există 2 posibilități. Există posibilitatea ca partidele din acest arc pro-european să considere că evoluția publică pe care am avut-o, să considere că acest lucru este bun. Nu doar pentru a câștiga la vot, ci pentru a redinamiza încrederea pe care oamenii o au în clasa politică”, a decrata Funeriu, în interviul citat.
Denise Rifai (moderatoare): Haideți să vorbim concret. Candidat independent, da sau nu?
Daniel Funeriu: Mi-am exprimat dorința de a candida. Există varianta în care proiectul pe care îl prezint întâlnește dorința partidelor pentru a avea un candidat care să fie vectorul acestor idei. În ceea ce mă privește, am idei foarte clare despre ceea ce trebuie făcut. Și, în acest demers, partidele care scriu acum un partid de guvernare care se aliniază cu ideile pe care le port cu mine, de ani de zile, în viața publică, fie acest proiect, până în momentul alegerilor prezidențiale, va căpăta suficientă dinamică în rândul oamenilor pentru a putea să existe o candidatură de succes.