fbpx

Daniel David spune că a primit mesaje pentru anularea probelor orale la Bacalaureat

captură video Euronews România

Ministrul Educației, Daniel David, spune că a primit o mulțime de mesaje pentru anularea probelor orale la Bacalaureat. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii EuroEducația de la Euronews România.

„Am primit o mulțime de mesaje să anulăm probele orale. Sigur că fiind un element nou forțează un pic aspectele de organizare, dar vor fi niște sugestii, ghiduri prin care să-i ajutăm pe cei din școli să organizeze acest lucru bine. A te gândi să schimbi este o prostie. Metodologia a fost aprobată, copiii sunt înscriși. A te apuca acum să spui că nu putem organiza, un ministru repsonsabil nu o poate face. Sperie pentru că este nou și trebuie să te reorganizezi puțin”, a declarat Daniel David.

Declarația a fost făcută în contextul în care anul acesta probele orale vor fi susținute iarna, iar mulți profesori se tem că programul ar putea da peste cap orarul.

Despre probele scrise, care se susțin în timp ce anul școlar încă nu s-a încheiat, ministrul a spus că nu se va modifica în niciun fel calendarul examenelor.

„Nu putem rezolva această situație, dar am încredere că secretarii de stat, directorii și cei care se ocupă de aspectele astea foarte operaționale, alături de inspectori, o să găsească o soluție. În momentul acesta nu se poate muta nimic. A interveni acum, dai peste cap tot sistemul, iar unii ar putea fi nemulțumiți și să protesteze, inclusiv prin mijloace legale”, a mai spus ministrul Educației.

Daniel David: Nu țintesc mari reforme până în iunie. Reorganizarea ISJ-urilor, o problemă financiară

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.