Daniel David: Nu o să funcționeze descentralizarea bine din start, dar avem o paradigmă

ID 379774953 | Daniel David © LCVA | Dreamstime.com

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, anticipează că descentralizarea sistemului de educație nu va funcționa bine de la început, însă susține că acest mecanism trebuie să fie pus în funcțiune.

 ”Nu o să funcționeze descentralizarea bine din start, dar avem o paradigmă, o paradigmă uite care, iarăși, are lumini și umbre, dar are prea multe umbre. Totuși sistemul nostru preuniversitar are nevoie de reforme. Când te uiți la rezultate, și nu mă uit la anumite licee de elită, mă uit la sistem, rezultatele nu sunt bune. Nu poți produce zona de analfabetism funcțional la acele procente. Chiar nu se poate într-un sistem de învățământ obligatoriu”, a declarat Daniel David, în cadrul evenimentului ”Viitorul Educației în România”, realizat de Profit.ro.

”Trebuie schimbată paradigma, dar sigur paradigma nouă nu o să vină rezolvând toate problemele vechii paradigme și aducând numai lucruri bune. La început o să fie și acolo mai greu până oamenii se vor obișnui cu anumite mecanisme, dar sunt optimist că în principiu vom merge în direcția bună, fiindcă standardele sunt totuși standarde europene, nu sunt standarde particulare pe care le inventăm noi aici”, a adăugat ministrul Educației.

a s d s s s d d s a q w e e s s d s a  w e e e r w 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.