Daniel David: Bursele pentru olimpici ar putea fi reintroduse, cu susținere din fonduri europene

ID 357739815 | Daniel David © LCVA | Dreamstime.com

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a anunțat, joi seară, că bursele de excelență pentru olimpici ar putea să fie reintroduse, iar o parte din finanțare să fie asigurată din fonduri europene.

Bursele respective au fost eliminate prin măsurile de austeritate adoptate în vara acestui an de Guvern. 

”Pentru mine, pe termen foarte scurt, din prima parte a anului viitor, sunt următoarele lucruri: bursele studenților și bursele olimpicilor. Aici, practic, bugetul de stat va trebui completat inclusiv cu fonduri europene. Iar demersul l-am început împreună cu ministerul de specialitate, suntem în discuții cu Comisia Europeană”, a declarat Daniel David, într-o intervenție în direct pe pagina de Facebook a ministerului Educației și Cercetării.

”Trebuie să analizăm plata cu ora în preuniversitar și, foarte important, odată ce noi am luat măsurile care trebuiau luate, să deblocăm posturile cu încadrare în buget, atât în zona preuniversitară, cât și în zona universitară. Cred că acestea sunt lucrurile pe termen scurt”, a adăugat Daniel David.

”Pe termen mediu, când se va lucra la legea salarizării unitare, așa cum am spus, a trebuit să cerem ca angajamentul făcut Educației, și anume salariul mediu brut pe economie ca punct de start pentru profesorul debutant și pentru asistent să se vadă acolo, și după aceea să gândim celelalte dezvoltări. Iar pe termen lung sunt în discuție cu liderii coaliției pentru a asuma acel pact pe care l-am propus, pentru un deceniu al educației și cercetării, în care sunt trei lucruri simple. Să avem un buget în fiecare an mai mare decât a fost în anul precedent, să ținem structuri legate între ele, care interacționează unele cu altele, zona de educație și zona de cercetare. Foarte importan: măsurile principale, reformele care se vor lua în domeniu, să corespundă bunelor practici din Uniunea Europeană și bunelor practici OECD. Sigur că uneori s-ar putea să deviezi de la unele dintre aceste practici, dar atunci trebuie să ieși public și să spui de ce ai făcut acest lucru”, a  mai spus ministrul Educației.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.