fbpx

Cum va funcționa ”Școala din spital”. Se înfiinţează Corpul Naţional al Profesorilor pentru acest proiect

Photo 39223523 / Child Hospital Book © Wavebreakmedia Ltd | Dreamstime.com

Proiectul pentru noua Lege a învățământului preuniversitar introduce un concept în premieră pentru învățământul românesc: Școala din spital. Copiii care sunt internați sau care sunt nedeplasabili  vor beneficia de servicii educaționale, asigurate de Corpul Național al Profesorilor care participă la acest proiect.

Ce prevede proiectul de lege în acest sens:

Art. 56
(1) Pentru copiii, preșcolarii și elevii cu boli cronice sau cu alte boli sau afecțiuni, spitalizați pentru o perioadă îndelungată, respectiv mai mare de 4 săptămâni, se organizează “Școala din spital” , în cadrul căreia procesul de învățământ se realizează individual, în grupe sau clase, în cadrul unităţii sanitare în care aceştia sunt internaţi.

 

(2) Pentru copiii, preșcolarii și elevii care, din motive medicale sau din cauza unei dizabilităţi, sunt nedeplasabili, se organizează şcolarizare la domiciliu, pe o perioadă determinată, în funcție de nevoile acestora.

(3) În situația în care preșcolarul/elevul este înscris la școala din spital și, în timpul tratamentului, revine la domiciliu, acesta beneficiază de dreptul de a fi școlarizat la domiciliu, cu prezența fizică a cadrului didactic sau în regim online/hibrid, în funcție de recomandarea medicului specialist, la solicitarea părinților/reprezentantului legal.

(4) Școala din spital este organizată și funcționează în cadrul instituțiilor de învățământ superior de medicină și farmacie, în vederea organizării școlarizării elevilor prevăzuți la alin. (1).

(5) Pentru organizarea și funcționarea școlilor din spital din cadrul instituțiilor de învățământ superior de medicină și farmacie. Ministerul Educației emite metodologia-cadru de înființare, organizare și funcționare a școlilor din spital, aprobată prin ordin al ministrului educației. Unitățile de învățământ preuniversitar – școli din spital, prevăzute la alin. (4) se înființează prin ordin al ministrului educației, la propunerea Senatelor universitare și sunt acreditate prin efectul legii.

(6) Școala din spital înființată în cadrul unei instituții de învățământ superior de medicină și farmacie poate asigura procesul instructiv-educativ pentru preșcolarii/elevii din spitalele de pe raza teritorială a acestora, pentru preșcolarii și elevii din spitalele aflate în județe limitrofe, precum și pentru orice alt spital care solicită asigurarea procesului instructiv-educativ pentru copiii, preșcolarii, elevii internați pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, indiferent de numărul acestora.

(7) Ministerul Educaţiei înfiinţează Corpul Naţional al Profesorilor pentru „Școala din spital”, constituit din cadre didactice, în conformitate cu prevederile ordinului ministrului educației.

(8) Școlile din spital sunt unități de învățământ preuniversitar și fac parte din sistemul național de învățământ. Procesul de învățământ din cadrul acestora poate fi desfășurat de cadre didactice titulare în învățământ, de cadre didactice membre ale Corpului Național al Profesorilor pentru Școala din Spital.

(9) În cadrul școlilor din spital pot fi desfășurate, cu aprobarea medicului șef de secție din spital, și în regim de voluntariat, activități educative și orice alte activități extradidactice la solicitarea copiilor/preșcolarilor/elevilor.

(10) Pentru preșcolarii/elevii spitalizați în localități în care nu sunt organizate unități de învățământ preuniversitar în cadrul instituțiilor de învățământ superior de medicină și farmacie, instituțiile de învățământ superior colaborează cu DJIP/DMBIP, în vederea organizării și desfășurării procesului instructiv-educativ, cu participarea Corpului Național al Profesorilor pentru „Școala din spital”.

(11) Înscrierea și școlarizarea în cadrul „Școala din spital”, precum și revenirea în unitatea de învățământ la care elevul a fost înmatriculat se realizează în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului educației.

(12) Procesul instructiv-educativ desfășurat în ,,Școala din spital” sau la domiciliu este adaptat specificului bolii, perioadei de spitalizare și anului de studiu în care este înscris preșcolarul/elevul.

(13) Unităţile de învăţământ preuniversitar – școli din spital pot beneficia de sprijinul instituţiilor de protecţie socială, al altor organisme private autorizate, al persoanelor fizice sau juridice din ţară şi din străinătate, pentru stimulare, compensare şi recuperare.

(14) Ministerul Educației va elabora o programă școlară diferențiată de susținere a evaluării naționale și a examenului național de bacalaureat pentru elevii cuprinși în forma de școlarizare din spital, dar și pentru toți elevii cu dizabilități/nevoi speciale.

(15) Elevii cuprinși în forma de școlarizare din spital din clasa a VIII-a, pentru o perioadă mai mare de 6 luni sunt admiși în clasa a IX-a fără susținerea evaluării naționale, în conformitate cu prevederile Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a admiterii în liceu, elaborată de Ministerul Educaţiei şi dată publicităţii, pentru fiecare generaţie, cel mai târziu la începutul clasei a-VIII-a

(16) Începând cu anul școlar 2023-2024, formațiunile de studiu constituite la nivelul spitalelor și care funcționează în cadrul școlilor/liceelor speciale, se transferă la școlile din spital înființate în cadrul instituțiilor de învățământ superior de medicină și farmacie.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.