Un copil educat este un om câștigat, Alătură-te comunității www.educatieprivata.ro și vei afla primul sau prima despre ceea ce te interesează : concursuri, olimpiade, baterii de teste, meditații sau despre activitățile de timp liber pe care le recomandăm.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de Confidențialitate.
Alătură-te comunității cadrelor didactice www.educatieprivata.ro si vei avea acces la exemple de bune practici, invitații la seminarii și conferințe despre educație și anunțuri de carieră din țară sau stăinătate.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de Confidențialitate
Un părinte informat se va înțelege mult mai ușor cu propriul copil. Alătură-te comunității de părinți www.educatieprivata.ro și vei primi informații despre sistemul de învățământ privat, alternativele educaționale, ofertele școlilor private, consursuri și olimpiade, meditații sau programele de pregătire anunțate de unitățile școlare partenere.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de Confidențialitate
Cum a fost primul an de școală în Anglia pentru un elev român
19 Noiembrie 2020, 13:37
Sursă foto: Dreamstime.com
Claudia Gutulescu, mama unui elev român în vârstă de 11 ani, a povestit cum a fost primul an de școală în Anglia.
Preluăm textul, cu acordul autoarei:
Pentru ca a trecut deja un pic peste un an și pentru ca am promis ca o sa revin cu impresii și informații, astăzi o sa va povestesc cate ceva despre cum decurge școala în Anglia pentru un băiețel roman de 11 ani. Și, pentru ca informațiile sunt multe și e păcat sa le las pe dinafara, o sa fac mai multe episoade cu aceste povesti.
PARTEA 1 – primele impresii.
Adrian a venit alături de mine aici vara trecuta, când în România trebuia sa înceapă clasa a cincea. Fericirea fericirilor lui a fost ca în Anglia, conform vârstei, a fost încadrat pentru anul sase de studiu, deși bineînțeles ca mi s-a spus ca dacă doresc, poate sa înceapă cu anul cinci. Am ales „scurtătura” și uite asa copilul a crescut într-un an cat alții în șapte, vorba aia.
Nivelul lui de engleza a fost unul extrem de bun încă dinainte de a veni aici, asa ca știam sigur ca măcar aceasta piedica nu o vom avea. Dar, ca orice parinte, am avut emoții mari legate de acomodarea lui.
Asa cum am povestit într-o postare acum un an de zile (link: https://www.facebook.com/100008361943559/posts/2427177217570986/) am fost acceptați în final la una dintre cele doua scoli dorite abia după ce am stat acasă o luna și jumătate, timp în care am făcut apel la refuzul inițial al scolii pe motiv ca nu mai au locuri în anul respectiv. Va spuneam atunci cum am ajuns la consiliul local din Windsor în fata unor reprezentanți independenți și alții ai scolii și cum am câștigat apelul iar Adrian a început, în sfârșit, școala acolo unde ne doream.
Școlile preferate le identificasem pentru ca toate au, la final de an, o zi a porților deschise, când mergi efectiv sa vizitezi toată școala și când toți copiii participa activ la cursuri doar pentru ca părinții viitorilor lor colegi sa vadă cum ar decurge o zi în aceasta școală. Ai libertatea de a sta de vorba cu copii, profesori, iar majoritatea au emoțiile unei zile de mare sărbătoare și nu știu cum sa facă sa te încânte mai tare și sa îți arate mai multe. Atunci rețin ca am participat la finalul vizitei la un discurs al directorului și cred ca ceea ce m-a uimit cel mai tare a fost ca omul acela știa pe numele mic toți elevii scolii. Și ne-a asigurat ca și ceilalți profesori știu la fel, chiar dacă nu au cursuri cu elevii respectivi. Iar asta mi s-a confirmat ulterior când, mergând sa îl iau pe Adrian de atâtea ori de la școală, am observat ca pana și doamnele de la secretariat știu toți copiii pe nume și ca toată lumea saluta și schimba doua vorbe cu toată lumea.
Primul pas după ce am câștigat apelul a fost sa primim o invitație ca sa vizitam școala într-o vineri înaintea începerii efective a cursurilor. Am mers amândoi plini de emoție și așteptam pe un coridor frumos aranjat, aflat în fata secretariatului. Am fost repede preluați de diriginta de an și duși într-o sala de curs goala, unde am stat de vorba preț de jumătate de ora. Acolo ni s-a explicat ca toți elevii fiecărui an sunt împărțiți pe trei grupe valorice și ca sistemul aici este ca elevii schimba clasele de la ora la ora și se vor trezi colegi cu unii copii la istorie, cu alții la matematica, cu alții la engleza sau franceza, în funcție de capacitățile pe care fiecare copil le are la materiile respective.
Diriginta, o fata tânără de 25-27 de ani, care însă știa foarte bine cum sa mi se adreseze mie și ce fel de informații cer eu, se mula extraordinar pe stilul conversațional al lui Adrian astfel ca din câteva vorbe deja știa enorm de multe lucruri despre el, pe care el le spunea relaxat și voios, ba chiar avea chef sa le dezvolte și sa dea amănunte pe care cu greu i le-aș fi „smuls” eu acasa.
După ce am terminat discuția ni s-a dat o lista cu ce trebuie sa ne prezentam la școală și de unde pot fi ele procurate (de exemplu uniforma și toate componentele ei pot fi cumpărate de la un magazin special care le produce pentru toate școlile din jur). Pe lângă uniforma am mai avut o lista scurta de obiecte, pe care însă nu am văzut sa fie caiete, coperți sau cărți. Ni s-a zis ca acestea sunt oferite la școală și ca ele oricum rămân constant în clasa de studiu, la profesor, și ne vor fi înmânate la final de an. Tot atunci ni s-a dat și un jurnal în care profesorii trec diferite mesaje și pe care părintele trebuie sa îl semneze săptămânal de luare la cunoștință.
De exemplu, Adrian a avut o data o mențiune ca vorbește în timpul orei și altădată ca a întârziat doua zile la școală în ultimele doua săptămâni. Va spun sincer, când am semnat acolo m-am simțit foarte stânjenita și drept urmare copilul nu a mai întârziat vreodată și nici nu a mai vorbit în timpul orei. Nu ne-a sunat nimeni, nu l-a tras nimeni de urechi, a fost suficient sa scrie acolo rândurile acelea, într un limbaj scurt și rece, ca sa simțim pana în oase și sa nu mai repetam greșeala.
Adrian a început școala în grupa valorica medie, pentru ca nu exista o evaluare a sa. În scurt timp însă a început sa fie mutat în sus la aproape toate materiile, iar acum este peste tot în grupa valorica de vârf. La mijlocul fiecărui semestru exista o evaluare intermediara, unde ni se spune ce avans mai putem face la fiecare materie pana la sfârșitul anului și unde Adrian este rugat sa își fixeze un scop legat de școală și unul legat de viata lui privata pana la final de semestru, când vedem dacă le-a atins.
Întâi și întâi, după începerea scolii, țin minte ca întrebam zilnic copilul ce teme are pentru a doua zi. Ba chiar odată, când iarăși mi-a zis ca nu are, am fost atât de uimita încât copilul nu a dormit toată noaptea de stres ca poate are teme și nu știe el.
Am aflat ulterior ca, pentru anul sase de studiu de exemplu, „porția” săptămânală de teme nu trebuie sa depășească doua ore pe materie. Și exista calcule pentru fiecare vârstă și an de studiu. Astfel, la engleza, matematica și științe are o tema săptămânală, iar la muzica, religie, design technology sau programare are una pe semestru, care consta într-un proiect mai amplu care poate fi prezentat în orice forma (audio, video, pe hârtie sau în oricare combinație). Asa am aflat eu despre copilul meu ca are un talent uimitor în a monta filmulețe educative și ca sunt în același timp amuzante, antrenante, cu informație bine selectata și pur și simplu captivante la orice vârstă.
Acesta cred ca este cel mai pozitiv aspect al vieții de elev si este unul dintre principalele motive pentru care mi-am dorit enorm ca Adrian sa facă școală aici. Priveam cu teroare la copiii mai mari ai prietenilor mei, la orele nesfârșite de teme peste teme, pregătiri peste pregătiri la aproape toate materiile, pana la epuizarea psihica și fizica atât a copilului cat și a părintelui, încât efectiv nu știu ce as fi făcut dacă rămâneam în România. Probabil as fi avut un copil de maxim 5-6, pentru ca nu as concepe vreodata ca viata copilului meu sa fie un astfel de calvar. Cred cu tărie în faptul ca orice copil are nevoie de copilărie, de relaxare, de momente în care încă nu simte presiunile vieții de adult. Or, dimpotrivă, o viata intre zeci de ore de meditații și teme după orele de școală ar însemna una chiar mai grea decât a părintelui care muncește 8 ore pe zi.
Ba mai mult decât atât, sunt atâția părinți care își târâie efectiv copiii la absolut orice extra-concurs de orice materie, cer mai mult și mai mult de făcut pentru cei mici, critica profesorii care „nu dau destul” într-o goana nebuna după cine știe ce idealuri personale ratate anterior și ardoare de a dovedi tuturor ca al lor sunt cei mai buni. Și apoi stam și ne miram ca uneori se întâmplă ca, în ciuda tuturor sacrificiilor bănești și de tot felul, în loc sa avem copii campioni absoluți avem pur și simplu copii nefericiți. Copii derutați care, în toată vâltoarea obținerii de diplome, nici nu știu sigur ce le place, la ce sunt mai buni și ce vor de fapt sa facă cu viata lor…
Acum, cu siguranță voi auzi întrebarea: da, dar cine va fi mai deștept? Cel cu școală în România sau cel cu școală în Anglia? Pai, ca sa va zic sincer, puțin îmi pasa! Prefer sa cresc un tâmplar fericit, sau un mecanic auto iscusit decât sa am un copil avocat care habar nu are ce face, pentru ca nu are nici talent la asta și nici nu ii place. Și acum ca sa va întreb eu invers: ce ați prefera? Un copil cu diploma în avocatura, dar care muncește într-un fast food sau unul cu cursuri serioase de bucatar, care e apreciat și plătit cu mii de euro pe luna pentru talentul sau?
Știu atât: ca aici copilul meu are șansa și timpul de a se concentra pe ceea ce simte, fără presiuni și agitații. Și, dacă are vreo chemare sau talent deosebit acesta va fi identificat prin varietatea de cursuri puse la dispoziție, este încurajat sa și-l cultive și apreciat, chiar dacă poate e sub medie la o alta materie sau la toate celalalte.
În fiecare zi, după orele obligatorii de studiu, exista opțiunea de a participa la cursuri diverse: discurs public, teatru, tot felul de sporturi, studiu al unor instrumente muzicale, IT, robotica și asa mai departe, unde orice copil își poate aprofunda pasiunile personale și explora talentele pe care le are. Țin minte și acum cum am intrat la robotica atunci când am vizitat școala și o gașca de pusti de 8-9 ani muta din comenzi pe tastatura niște robotei rapizi pe podeaua laboratorului. Sau cum in sala de alături câteva fetite de 6-7 anișori jucau o piesa de teatru cu atâta dramatism încât toată lumea zâmbea, în timp ce dintr-o alta încapare se auzea cum un pusti canta incredibil de bine la saxofon.
Este pur și simplu o alta abordare mai relaxata, mai calda dacă vreți. O abordare care nu îl infiereaza pe cel slab arătându-l cu degetul, dar care în același timp face culoar celui bun, punandu-i la dispoziție tot ceea ce ii trebuie pentru a excela, dacă are capacitate și voința. Probabil pentru examenul final de la sfârșitul liceului va fi nevoie de efort suplimentar și de o abordare mai serioasa și munca mai multa. Iar asta vine treptat, gradual. Dar atunci deja vorbim despre un tânăr de 16-17 ani, care trebuie sa fie mai responsabil și nu de unul de 10-12 anișori care încă își dorește sa copilareasca.
Și în final de „episod”, o sa va povestesc un lucru care mie îmi place tare.
În afara de grupele valorice, copiii mai sunt împărțiți în niște „frații”, din care fac parte elevi din toți anii de studiu. Atunci când vreunul dintre ei face ceva extraordinar la ora sau are vreun rezultat deosebit la un test, profesorul ii acorda puncte care se aduna pentru frăția din care face parte. Astfel, la final de an exista o Casa câștigătoare, iar cel care contribuie cu cele mai multe puncte la rezultat va fi liderul din anul următor. Niciun rezultat sau nota nu îl mulțumesc vreodată pe Adrian atât de mult cum îl mulțumesc câteva puncte câștigate pentru frăție. Și reușește sa adune săptămânal. Sincer, metoda mai ușoară și interesanta de motivat copiii e greu de găsit. Pot primi puncte pentru ca și-au ajutat un coleg la nevoie sau pentru ca au făcut o fapta buna. Iar ideea ca școala a reușit sa găsească o metoda clara prin care sunt recunoscute și astfel de gesturi, mi se pare extraordinar.
O sa închei aceasta prima parte aici, cu promisiunea ca voi reveni foarte curând cu restul de povesti pe care le-am adunat în acest prim an de școală. Și cu speranța că poate măcar o parte din ceea ce noi am trecut servește ca incurajare celor care sunt nesiguri de acest pas spre școala din Anglia, sau poate vreo idee de aici prinde bine cuiva din România.
școală în Anglia școală în Anglia școală în Anglia școală în Anglia școală în Anglia școală în Anglia școală în Anglia școală în Anglia
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru
Alăturați-vă listei noastre de e-mail pentru a primi ultimele știri și actualizări de la echipa noastră.
