fbpx

Consiliul Național al Elevilor respinge ideea ca religia să devină probă la bacalaureat

Miruna Croitoru, președinta CNE

Consiliul Național al Elevilor se declară împotriva ideii ca religia să devină probă la bacalaureat, solicitare transmisă Ministerului Educației de 13 culte religioase. ”Cultele religioase, mai nou „experți în educație”, contestă diversitatea școlară!”, afirmă CNE, într-un comunicat.

Mesajul transmis public de Consiliul Național al Elevilor, integral:

Luni, 13 martie, am fost martorii unor declarații venite în spațiul public din partea reprezentanților cultelor religioase și ai Bisericii Ortodoxe Române. Printre propunerile acestora, se numără și introducerea disciplinei „religie” în programa examenului de Bacalaureat și eliminarea principiului diversității care guvernează sistemul de învățământ preuniversitar, prin înlăturarea orientării sexuale din lista criteriilor în funcție de care profesorii sau elevii nu pot discrimina.

Consiliul Național al Elevilor susține cu fermitate principiul incluziunii, al diversității și al non-discriminării școlare, privind orice fel de criteriu: rasă, etnie, sex, orientare sexuală, convingeri religioase etc. Este îngrijorător faptul că în România încă există dezbateri pe acest subiect, în condițiile în care în celelalte țări europene este înrădăcinat deja principiul diversității în societate, fapt ce se reflectă și în asigurarea respectării lui și în școlile din respectivele state. Privim cu dezamăgire cum profesorii nu sunt încurajați astfel să adopte o atitudine non-discriminatorie față de elevi, lucru ce poate conduce inclusiv la un număr sporit de cazuri de bullying în rândul elevilor, pe acest subiect. Mai mult decât atât, veridicitatea propunerilor venite din partea cultelor religioase este contestată de CNE, luând în calcul atribuțiile acestora, care nu se află în concordanță cu activitatea din sectorul de educație.

Școala reprezintă mediul în care elevii aleg să se formeze, fiind printre primele contacte ale unui copil cu mediul exterior familiei. Tocmai de aceea, acceptarea elevilor care fac parte din categoriile de minorități prezentate mai sus constă în primul rând în susținere din partea cadrelor didactice.
Introducerea posibilității elevilor, pe lângă cei de la specializările teologice, să susțină examenul de Bacalaureat la disciplina religie este criticată drastic de către elevi.

România este singura țară europeană unde opțiunea este aceea de a te retrage de la a studia disciplina religie la școală, pe când în toate celelalte state există opțiunea de a alege să studiezi religia ca materie școlară. Acest lucru ne arată cum, în ciuda faptului că educația din România ar trebui să se bazeze pe un sistem laic, democratic și independent, încă este susținută ideea de a studia această disciplină în mod fundamental, cazurile de elevi care nu aleg să o facă fiind rare.

În plus, aceasta ar trebui să pună accentul pe transmiterea unor valori morale și a unor principii, astfel că nu se justifică folosirea sistemului de notare prin note de la 1 la 10. Astfel, printre propunerile Consiliului Național al Elevilor pentru proiectul Legii învățământului preuniversitar s-a numărat și utilizarea calificativelor pentru disciplina religie, în detrimentul notelor, urmărind același principiu. Caracterul opțional al studierii acestei discipline ar trebui respectat și implicit asigurată consultarea reală a elevilor pe această temă, la începutul fiecărui an școlar.

„Este alarmant faptul că se pune măcar în discuție ideea de a nu respecta două dintre principiile de bază ale societății – diversitatea și incluziunea. Atunci când ne referim la a încuraja participarea școlară, facem automat referire și la modul în care cadrul didactic asigură o atmosferă prietenoasă în sala de clasă, bazată pe acceptare, comunicare și înțelegere. Posibilitatea de a alege religia ca probă la Bacalaureat nu ar aduce un beneficiu real elevilor, tocmai pentru că nu reprezintă un aspect unitar, ținând cont de multitudinea de convingeri religioase care nu ar trebui testate și evaluate în această formulă. Sau putem evalua credințele și valorile prin note de la 1 la 10?” – a declarat Miruna Croitoru, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.