fbpx

Colegiile Naționale vor fi eliminate din lista școlilor beneficiare ale programului „Masă Caldă”

Photo 14773499 © Ingrid Heczko | Dreamstime.com

Colegiile naționale vor fi eliminate din lista școlilor care beneficiază de Programul „Masă Caldă”, resursele urmând a fi concentrate către alte tipuri de școli, a anunțat, azi, Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.

”O preocupare de bază în acest moment este legată de finalizarea listei școlilor care vor beneficia de Programul „masă caldă”. Vor fi 300 de școli. Vom iniția o nouă OUG pentru creșterea numărului de școli. Alocația zilnică pentru hrană va crește la 15 lei pe zi. În această listă nu se va mai regăsi colegiul național din centrul unui municipiu, pentru că în mod evident chiar dacă nu excludem ideea nevoii în acele școli, e de natura evidenței că nevoia e mult mai mare în alte școli”, a declarat Cîmpeanu, într-o conferință de presă susținută la ministerul Educației.

El a adăugat că vor exista și școli din mediul urban care vor putea beneficia de program, dacă există această necesitate.

O altă prioritate anunțată de ministrul Educației se referă la condițiile de acordare a burselor pentru elevi. ”Am cerut la rectificarea bugetara 300 de milioane peste sumacare era alocată. Suma totală de peste 1,42 miliarde de lei, la care s-a ajuns, este totuși mult mai mare față de anii trecuți”, a declarat Cîmpeanu, în conferința de presă.

masă caldă ”Am cerut la rectificarea bugetara 300 de milioane peste sumacare era alocată. Suma totală de peste 1,42 miliarde de lei, la care s-a ajuns, este totuși mult mai mare față de anii trecuți”, a declarat Cîmpeanu, în conferința de presă.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.