fbpx

CNE: Ministerul e dispus să coboare bursa de merit de la 9,50, dacă situația mediilor se va modifica

Ministerul Educației este dispus să modifice criteriile de acordare pentru bursa de merit, dacă situația mediilor din acest an școlar se va modifica, afirmă, într-un mesaj transmis presei, reprezentanții Consiliului Național al Elevilor.

Aceștia au avut, în seara aceasta, o întâlnire cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

”Din păcate, concluziile nu sunt neapărat de partea noastră, pentru că Ministerul nu este dispus să modifice, cel puțin la momentul actual, criteriile de acordare a burselor pentru bursa de merit, însă avem certitudinea faptului că, dacă situația mediilor din acest an școlar se va modifica, ministerul este dispus să coboare bursa de merit de la 9,50 la o medie care să poată asigura acoperirea totală a fondului rezervat pentru burse. Noi suntem în continuare aici, protestele în toată țara continuă săptămâna aceasta și săptămâna viitoare, pentru că tragem un semnal de alarmă cu privire la criteriile total inechitabile de acordare a burselor”, a anunțat Silviu Morcan, președintele CNE.

Reprezentanții CNE au transmis și un rezumat al subiectelor discutate la întâlnirea cu Sorin Cîmpeanu:

– se va publica statistica mediilor elevilor de pe semestrul 1;
– se va reveni asupra criteriilor de acordare a burselor dacă procentul elevilor cu peste 9,50 se va micșora: ministrul a spus că toți banii de burse din bugetul de stat vor fi folosiți strict cu această destinație, deci se vor face modificări pentru ca acest lucru să se poată întâmpla;
– ME a venit cu o clarificare: beneficiarii burselor pentru semestrul al II-lea nu sunt cu raportare la mediile de pe semestrul I, ci cu raportare la mediile generale de pe anul școlar trecut. Deci, toți care au avut anul școlar trecut medii generale de peste 9,50 vor primi burse pe semestrul al II-lea.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.