fbpx

Ciucă: Legile educației vor ajunge în Parlament până la finalul lunii octombrie

foto: euractiv.ro

Premierul Nicolae Ciucă afirmă într-un mesaj publicat pe Facebook, luni, că are încredere că legile educației vor ajunge în Parlament până la finalul acestei luni.

„Ligia Deca este propunerea Partidului Național Liberal pentru Ministerul Educației. Am luat această decizie, astăzi, în ședința Biroului Politic Național al PNL. Doamna Ligia Deca este un foarte bun profesionist, cu o vastă experiență în domeniul educației. A gestionat proiectul „România Educată” în procesul de consultare și cunoaște foarte bine toate prevederile din noile legi ale educației. Este, așadar, în măsură să continue acest amplu proiect, astfel încât să putem respecta calendarul de aprobare pentru propunerile legislative.

Am încredere că, până la finalul lunii octombrie, legile educației vor ajunge în Parlament pentru a fi dezbătute și ulterior votate. România educată trebuie să devină o realitate!”, scrie Nicolae Ciucă.

Tot astăzi, Ciucă i-a mulțumit lui Sorin Cîmpeanu, fostul ministru al Educației „pentru modul în care a înțeles să se sacrifice pe dumnealui pentru ca un proiect să meargă mai departe”.

Premierul a făcut această declarație la finalul ședinței de Birou Permanent Național în care conducerea PNL a decis că Ligia Deca va fi nominalizată ca ministru al Educației.

„Înainte de a pronunța numele celui care a fost nominalizat vreau încă odată să folosesc acest prilej pentru a-i mulțumi domnului ministru Câmpeanu pentru întreg efortul pe care l-a făcut în această perioadă și desigur, pentru sacrificiul prin care împreună cu echipa de la Ministerul Educației au reușit să finalizeze pachetul de legi pentru educație și desigur pentru modul în care a înțeles să se sacrifice pe dumnealui pentru ca un proiect se poate să meargă mai departe”, a spus Ciucă.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.