fbpx

Cîmpeanu, despre rezultatul comisiei i-a verificat teza de doctorat: Este mult prea laudativ pentru a-l prezenta public

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că rezultatul comisiei care i-a verificat în 2021 teza de doctorat a fost unul „laudativ”, relatează Agerpres

De asemenea, ministrul spune că softurile antiplagiat au generat valori de câteva zeci de ori mai mici decât cele de la care se declanşează suspiciunea de plagiat.

„A fost constituită o comisie de analiză din toate perspectivele – ştiinţifică şi de respectare a normelor de etică şi deontologie universitară, formată din specialişti, care în opinia mea sunt dincolo de orice îndoială din perspectiva prestigiului moral şi ştiinţific. (…) S-a decis constituirea comisiei pentru verificarea tezei de doctorat susţinută în anul 2000. Conţinutul din perspectivă ştiinţifică este amănunţit descris de această comisie şi este asumat.

Este mult prea laudativ pentru a-l putea prezenta public. Este rodul unei munci de 8 ani, experienţe zilnice din teren. Din perspectiva normelor de etică şi deontologie universitară (…) rezultatul a fost acela de respectare a absolut tuturor normelor. A fost verificată cu două softuri antiplagiat (…) iar rapoartele de analiză au relevat că coeficienţii de similitudine sunt de câteva zeci de ori mai mici decât cei de la care se declanşează suspiciunea de plagiat”, a afirmat Cîmpeanu, joi, într-o conferinţă de presă.

iar rapoartele de analiză au relevat că coeficienţii de similitudine sunt de câteva zeci de ori mai mici decât cei de la care se declanşează suspiciunea de plagiat”, a afirmat Cîmpeanu, joi, într-o conferinţă de presă.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.