fbpx

Cîmpeanu, nemulțumit de regulile pentru elevii de clasa a opta în scenariul roșu

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, s-a arătat nemulțumit de regulile stabilite de Ministerul Sănătății cu privire la prezența elevilor în școli, în scenariul roșu. clasa

”Nu înțeleg de ce elevii de clasa a patra pot veni a școală cu prezență fizică, tot efectivul clasei, și este un lucru foarte bun iar cei de clasa a opta, care au și Evaluarea Națională și sunt pe același palier, în același interval orar, în clase cu dimensiuni identice, trebuie să aibă efective înjumătățite”, a spus Cîmpeanu, la TVR.

El a descris aceste restricții ca fiind ”cerințe epidemiologice ce depășesc competența și înțelegerea Ministerului Educației.”

CONTEXT

După data de 4 mai, când se încheie vacanța prelungită pentru majoritatea elevilor, se vor aplica aceleași scenarii pe baza cărora s-a desfășurat activitatea didactică în acest semestru, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat de presă.

Comunicatul a fost dat publicității în urma întâlnirii dintre președintele Klaus Iohannis și ministrul Educației Sorin Câmpeanu.

Comunicatul, integral:

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut joi, 8 aprilie 2021, o întâlnire cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în cadrul căreia au fost abordate teme privind sistemul educațional, precum și modalitatea de derulare și de finalizare a anului școlar 2020-2021, în condiții de siguranță pentru toți participanții la procesul de învățământ.

În acest context, au fost evaluate demersurile realizate pentru asigurarea măsurilor de protecție sanitară la nivelul unităților școlare.

În ceea ce privește reluarea cursurilor după actuala vacanță, se vor aplica aceleași scenarii pe baza cărora s-a desfășurat activitatea didactică în acest semestru. Obiectivul principal este reîntoarcerea în clase a tuturor elevilor cât mai curând posibil, dar acest lucru depinde direct de evoluția epidemiologică.

Președintele Klaus Iohannis a apreciat acțiunile Ministerului Educației referitoare la campania de vaccinare pentru comunitățile școlare și universitare și a evidențiat, totodată, necesitatea intensificării procesului de vaccinare. Imunizarea într-un număr cât mai mare a personalului din sistemul de învățământ va permite desfășurarea în siguranță a cursurilor, atât cadrele didactice, cât și elevii fiind, astfel, protejați împotriva infectării cu SARS-CoV-2.

O altă temă de discuție a vizat nevoia de consolidare a unor conduceri performante la nivel preuniversitar. În acest sens, în perioada următoare, Ministerul Educației va stabili metodologia și criteriile pentru organizarea concursurilor de ocupare a funcțiilor de directori și directori adjuncți.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.