fbpx

Cehia închide școlile, timp de trei săptămâni

Cehia impune un nou blocaj parțial de trei săptămâni de la miezul acestei nopți (22:00 GMT) pentru combaterea noului coronavirus, anunță BBC.

Măsurile includ închiderea școlilor, barurilor și cluburilor, dar și restricționarea restaurantelor la activitățile de livrări la domiciliu și oferirea mâncării la pacget.
Grădinițele vor rămâne deschise și vor fi prevăzute dispoziții speciale pentru copiii lucrătorilor din sectoarele critice de activitate.
Căminele universitare sunt, de asemenea, închise temporar.
Țara are cea mai mare rată de infecție din Europa, calculată în funcție de populație.
Închiderea va dura până la 3 noiembrie, în conformitate cu noile reguli convenite luni de guvernul ceh.
Consumul public de alcool va fi, de asemenea, interzis, în această perioadă.
În raportul său din 13 octombrie, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) arată că noile cazuri de Covid confirmate în Cehia în ultimele 14 zile au totalizat 55.538, un număr mai mare decât cel al cazurilor din Germania, țara vecină a cărei populație este de opt ori mai mare.

Guvernul din Cehia a anunțat, miercurea trecută, pe contul său de Twitter că va declara starea de urgență la începutul acestei săptămâni, pentru a reduce numărul de infectări cu coronavirus, care se află pe un trend ascendent de câteva zile.

Anterior, ministrul Sănătății din Guvernul de la Praga, Roman Prymula, a declarat că guvernul va instaura starea de urgență timp de 30 de zile și, cel puțin în primele două săptămâni, va limita întrunirile la 20 de persoane în aer liber și 10 persoane în interior. În plus, va interzice prezența publicului la evenimente sportive, va închide o parte din școli și va chema studenții de la Medicină pentru a ajuta spitalele.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.