


România aplică măsuri de austeritate în educație, printre care creșterea normei didactice, mărirea numărului de elevi dintr-o clasă și obligarea directorilor să predea cel puțin zece ore pe săptămână. În acest context, profesori români cu experiență în școli internaționale au explicat la TVR Info cum arată situația în alte sisteme de învățământ.
Constantin Lomaca, care are peste 30 de ani de experiență în Australia și Germania, predă acum la o școală internațională din Germania.
„Norma la noi este de 21 de ore pe săptămână, a câte 60 de minute, din care 20 sunt de predare și una de serviciu în școală. Ultima oră se termină la 15:40. Dacă într-o zi termini la 12:00 și nu ai ședințe, poți pleca acasă. Avem un pic de flexibilitate. În Australia nu aveam, nu ieșeam de la școală”, a spus profesorul.
Profesoara de Chimie Laura Băjenaru a predat în Slovacia, unde norma ajungea la 22–25 de ore.
„În Slovacia am avut 24-25 de ore. În școli de stat norma era de 22 de ore, dar, bineînțeles, nu ne uităm doar la o singură variabilă, întotdeauna trebuie să ne uităm și la câți elevi și ce materie predăm și ce presupune acea materie”, a subliniat ea.
„După părerea mea, la cei mari n-ar trebui să fie (norma – n.r.) mai mult de 15-18 ore. Unde sunt eu acum, avem 20 maxim. Facem o clasă nouă dacă trecem de 20 de ore”, a adăugat Constantin Lomaca.
Daniela Vasile, profesoară de Matematică și reprezentant Aspire Teachers, a adus exemple din Asia.
„În China, de exemplu, există cinci trepte ale profesorului și nu poți să treci la treapta patru dacă nu ai experiență și nu ai predat în mediul rural. În Kazakhstan, sistemul lor a început prin a crea 22 de școli de elită. Au trimis profesorii de acolo în marile centrie de pregătire din lume ca să învețe. Profesorii de acolo au o normă foarte scăzută. Cred că este cea mai scăzută normă din lume. Au în general 15 ore pe săptămână, însă rolul lor este acum de a scrie manuale pentru celelalte școli”, a explicat Daniel Vasile.
Sindicatele din Educaţie au anunţat că vor continua protestele. Profesorii vor fi consultaţi dacă sunt de acord sau nu să intre in grevă la deschiderea anului şcolar.