fbpx

Ce pot face copiii la un festival de blues. La Dichis’n’ Blues vin și roboței

În câteva zile va începe Dichis’n’Blues, festivalul de blues care aduce la Tulcea, pe malul Dunării, nume mari din blues, jazz și blues-rock, dar și multe activități pentru copii. Am fost uimiți că una dintre activitățile propuse pentru copii era un atelier de robotică, așa că am vorbit cu fondatorul festivalului, dar și cu directorul Logiscool, compania care oferă aceste laboratoare, despre aceste întâmplări. 

 

 

Ultimul lucru (sau printre ultimele lucruri) la care te astepti la un festival de blues sunt niște roboței care se plimbă printre spectatori, controlați de copiii participanților. Noi știm că nu e fake news, dar povestiți-ne cum ați ajuns la așa happening.

 

Cristian Antonescu, Dichis: 

Noi, la Dichis’n’Blues, am avut mereu mai multe momente dedicate copiilor – artă plastică, muzică, lectură etcaetera. Și au fost mereu frecventate cu pasiune de către copii. Totuși, anul acesta ne-am gândit să-i întrebăm și pe ei ce-ar mai vrea. Spre stupoarea (și partiala noastră înțelegere) noastră, robotica a fost un răspuns dominant. 


Cum ne este clar de mai multă vreme că oricum copiii știu mai bine decât noi ce zone își doresc să exploreze, ne-am resemnat cu gândul că ideea nu  fost a noastră, dar n-am avut nici un dubiu că asta trebuie făcut. 

 

Indira Abdulvoap, Logiscool:

Poate părea neașteptat, dar realitatea este că lumea artei cochetează de mult timp cu lumea tehnologiei și a devenit chiar o asociere firească. Ambele au la bază creativitatea, această forță care mișcă lumea în direcția dezvoltării. 

Prin integrarea roboților Logiscool în cadrul unui festival de blues, vrem să încurajăm părinții să își implice copiii în activități multidisciplinare, mai ales în cele care au rolul de a le forma abilități atât de utile astăzi, dar mai ales în viitor. Credem foarte mult că digitalizarea și tehnologia vor sta la baza joburilor din viitor, iar o pregătire corespunzătoare începe chiar de astăzi, chiar și într-un context social relaxant și artistic. Așa cum părinții apreciază și se bucură de artă, sub forma muzicii blues, și copiii pot lua parte la eveniment și pot interacționa cu activități pe gustul și pe înțelesul lor. 

 

 

Ce poate ieși bun din întâlnirea tehnologiei cu blues-ul?

 

Cristian Antonescu: O părere subiectivă – de tată, organizator de festival și om total atehnic: blues-ul și tehnologia pot crea copii inteligenți, creativi. Ba chiar sensibili, dar fără ca aceasta să insemne neputința de a instala un program pe calculator sau o aplicație în telefon (cazul meu). 

În plus, cred ca tehnologia dezvoltă imaginația, ca și blues-ul, dar poate într-o altă direcție, mai practică, mai ordonată și, sper, mai eficientă. Ceea ce nu-i deloc puțin în zilele noastre. 

 

Indira Abdulvoap: Arta și tehnologia sunt discipline despre care lumea consideră, în general, că nu au multe în comun. Cu toate acestea, prezentul ne arată că ele sunt mai conectate ca oricând, ambele stând la baza produselor pe care le folosim zi de zi sau a experiențelor de care ne bucurăm. 

În plus, ambele pornesc de la o trăsătură umană fundamentală – creativitatea – și ambele răspund nevoilor moderne de dezvoltare și conectare. Practic, din întâlnirea artei cu tehnologia pot ieși experiențe noi, potrivite și necesare omului modern. 

Prin aducerea roboților Logiscool într-un eveniment artistic, vrem să creștem popularitatea tehnologiei în rândul celor mici, să le arătăm că este o lume accesibilă și atractivă pentru ei, unde își pot descoperi abilități utile pentru etapa lor de dezvoltare, începând chiar de la 7 ani. Părinții se pot bucura de festival, în timp ce îi observă pe copii cum învață lucruri noi și utile. 

 

 

 

De ce vi se pare important ca, într-un festival „de oameni mari” să existe activități pentru copii? Sunt ele doar un „playground” pe care îl pot accesa părinții ca pe un serviciu de babysitting?

 

Indira Abdulvoap: Noi, la Logiscool, suntem de părere că cei mici trebuie introduși cât mai devreme în activități care au rolul de a le spori curiozitatea, creativitatea și, inclusiv, spiritul social. Așadar, considerăm că aceste activități nu sunt doar un „playground” sau un serviciu de babysitting, deși îndeplinesc cu ușurință și acest rol și sunt un mare bonus, ci au scopul de a-i atrage în activități cu sens pentru ei, chiar în timp ce părinții lor se bucură de evenimentele preferate de ei. 

 

Cristian Antonescu: Sesizez capcana din întrebare, dar nu vreau să o evit. Cu siguranță, laboratoarele noastre pentru copii au și acest rol – playground ori babysitting

Doar că: nu e doar atât, altminteri era mai simplu că livrăm acest serviciu și gata. 

Laboratoarele noastre, țin copiii preocupați pe o anume direcție (timp în care părinții pot savura bere, trebi culinare, blues sau doar Dunăre). Dar ele sunt utile și asimilate perfect de către cei mici, care nu sunt duși la aceste ateliere, ci se cer acolo. Dovadă este faptul că de la an la an sunt mai mulți copii, iar cei de anul trecut sunt cu certitudine pe lista de anul acesta. 

Nu știu dacă reușim să naștem pasiuni în doar trei zile, dar în mod cert pasiunile copiilor prind un contur ferm în aceste ateliere – copiii descoperă noi moduri de a cânta/picta/(și te acest an)programa. Una e studiul acasă, individual și altă experiență este (se vede treaba că mult mai captivantă)  munca în echipe, participarea la angrenaj, colaborarea. 

Nu o dată am auzit ca un copil care a participat la Laboratorul de muzică și ritm al lui Raul Kusak să ceară apoi părinților instrument și profesor. Ba chiar am aflat și explicația – la anul, la Laborator, trebuie să știu mult mai bine.  

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.