CCR: Majorarea normei didactice fără compensare salarială e constituțională

ID 348689799 | Constitutional Court Romania © LCVA | Dreamstime.com

Curtea Constituțională a României a decis, astăzi, că majorarea normei didactice este constituțională, inclusiv în cazul în care este făcută fără compensare salarială. 

”Majorarea normei didactice (de la 18 la 20 de ore/ săptămână), fără o compensare salarială, nu încalcă prevederile Constituției, întrucât nu conduce la o creștere a numărului de ore/ săptămână corespunzătoare activității personalului didactic, ci se realizează în interiorul numărului total de ore de lucru prestate de personalul didactic de predare (40 ore/ săptămână)”, afirmă CCR, într-un comunicat de presă.

Tot astăzi, CCR a decis că și alte modificări legislative introduse prin Pachetul Bolojan sunt constituționale:

Este vorba despre: 

  • reglementarea contribuției de asigurări sociale de sănătate asupra veniturilor contribuabilului, indiferent de natura lor, prin urmare, inclusiv asupra celor realizate din pensii sau din diferite tipuri de indemnizații, sunt în conformitate cu Constituția. Regula este cea a plății contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru a beneficia de asistența medicală în sistemul de sănătate, excepția fiind scutirea de la plata acesteia. Legiuitorul are o largă marjă de apreciere în structurarea politicii sociale a statului, putând decide atât acordarea, cât și retragerea facilităților la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate;
  • plata contribuției de asigurări sociale de sănătate de către cetățenii români nu creează discriminare în raport cu cetățenii străini/ apatrizi care sunt scutiți de la plata acesteia, întrucât această facilitate acordată vizează numai cetățenii străini/ apatrizii care beneficiază de protecție temporară și provin din zona conflictului armat din Ucraina;
  • stabilirea cuantumului indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă prin aplicarea unor procente diferențiate în funcție de durata pentru care sunt eliberate certificatele de concediu medical nu încalcă prevederile Constituției, legiuitorul având o largă marjă de apreciere în structurarea politicii sociale a statului, precum și competența exclusivă de a decide cu privire la oportunitatea măsurii;
  • neplata sumelor de bani aferente concediul de odihnă neefectuat în situația încetării raportului de muncă în cursul anului 2026 nu contravine Constituției, întrucât angajatul are dreptul de a efectua concediul de odihnă în perioada desfășurării raportului său de muncă. O asemenea soluție legislativă încurajează salariații să își efectueze concediul;
  • limitarea acordării sau reducerea stimulentelor sau sporurilor, precum și plafonarea indemnizațiilor și compensațiilor lunare pentru chirie în privința personalului militar, polițiștilor și polițiștilor din penitenciare nu încalcă prevederile Constituției, întrucât aceste drepturi nu sunt drepturi fundamentale și nu au aceeași protecție constituțională ca dreptul la salariu. Legiuitorul are o largă marjă de apreciere în structurarea politicii salariale a statului sub acest aspect;
  • condiționarea transferului, la cerere, a funcționarilor publici de acordul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public nu încalcă prevederile Constituției, întrucât previne deplasarea în masă a funcționarilor publici de la o instituție la alta și protejează capacitatea administrativă a instituțiilor publice din care se solicită transferul;
  • eșalonarea pe cinci ani a plății drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2026 – 31 decembrie 2026 nu este contrară Constituției, Curtea având o jurisprudență constantă cu privire la acest aspect în ultimii 16 ani

Foto: ID 348689799 | Constitutional Court Romania © LCVA | Dreamstime.com

1 comment

  1. Titi spune:

    Normal, angajatorul stabileste volumul de muncă prin fișa postului. Nu -ti convine, pleci.

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.