fbpx

Cazare, masă și transport gratuite, plus burse lunare pentru elevii din Campusul Şcolar Dual din Oradea

foto: Consiliul Judeţean Bihor

Campusul Şcolar pentru Învăţământ Dual din Oradea va fi finanțat cu peste 29 de milioane de euro, cu TVA, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), anunță instituția. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, au semnat vineri, la Oradea, contractul potrivit News.ro.

Potrivit CJ Bihor, campusul Dual reprezintă un parteneriat între învăţământul preuniversitar, învăţământul universitar, autorităţile publice locale şi mediul privat.

Elevii vor beneficia de o bursă lunară cuprinsă între 400 şi 1.000 de lei, cazare gratuită, trei mese pe zi şi decontarea transportului. În Campus vor fi funcţionale laboratoare, ateliere de practică pentru diferite specializări, săli pentru învăţământul teoretic, un cămin pentru cazare cu o capacitate de 140 de locuri, o cantină, cabinete medicale, bazin de înot şi sală de sport.

„Vedem practic cum ruta duală completă, adică apropierea şcolii de mediul privat, devine astăzi o realitate. Pentru noi este minunat că primul contract se poate semna în interiorul unui campus dual care este aproape gata. Aici este meritul autorităţilor publice locale din judeţul Bihor pentru faptul că mobilizarea a fost una deosebită, iar importanţa acestui subiect a fost înţeleasă cu mult înainte de lansarea liniei de finanţare dedicată. Este simbolic că semnăm astăzi primul contract aici, pentru că peste 40% dintre elevii înscrişi în ruta duală în România se regăsesc în judeţul Bihor”, a declarat Ligia Deca, ministrul Educaţiei.

Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a precizat că „este un moment important pentru învăţământul profesional din Oradea şi din judeţul Bihor”. Vreau să-i mulţumesc doamnei ministru Deca pentru că ne-a vizitat astăzi cu ocazia semnării contractului de finanţare şi pentru sprijinul acordat. Le mulţumesc, de asemenea, partenerilor noştri publici şi privaţi”.

Finanţarea pentru Campusul Şcolar pentru Învăţământ Dual va fi asigurată prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta 15 – Educaţie, Reforma 4 – Crearea unei rute profesionale complete pentru învăţământul tehnic superior. Consiliul Judeţean menţionează că proiectul are o valoare totală de 147.009.818,89 lei, cu TVA, echivalentul a peste 29 de milioane de euro, cu TVA iar contribuţia proprie a Consiliului Judeţean Bihor la valoarea eligibilă a proiectului este de 20.841.983,64 lei, fără TVA, reprezentând 20,01% din valoarea cheltuielilor eligibile.

În cadrul vizitei, ministrul Educaţiei a avut o serie de întâlniri cu angajatorii care fac parte din consorţiul pentru Campusul Şcolar, cu mediul universitar din Oradea şi mediul preuniversitar. Domeniile care vor putea fi studiate de elevii din clasa a IX-a sunt mecanică, construcţii, instalaţii şi lucrări publice, electromecanică, electronică şi automatizări şi chimie industrială.

La aproape 70 de ani, Emeric Siszer este student la Universitatea din Oradea

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.