fbpx

Câte călătorii gratuite primesc elevii navetiști și ce trebuie să facă școlile pentru a primi banii. Normele metodologice au fost publicate

Photo 129081781 © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com

Normele metodologice care stabilesc câte călătorii gratuite primesc elevii navetiști din bugetul Ministerului Educației au fost publicate, în această seară, în Monitorul Oficial.

Ce prevede actul normativ:

Art. 1. — (1) Unitățile de învățământ preuniversitar care școlarizează elevi cu domiciliul într-o altă localitate decât localitatea în care se află unitatea de învățământ asigură acestora o sumă forfetară lunară pentru cheltuielile de transport, în funcție de distanța dintre localitatea de domiciliu și localitatea
în care sunt școlarizați, dus-întors, pe durata cursurilor școlare.
(2) Elevii beneficiază de plata în avans a sumei forfetare lunare.
(3) Elevilor care sunt cazați la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care studiază și localitatea de domiciliu, astfel:
a) contravaloarea a 4 călătorii dus-întors/lună, din bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ unde sunt școlarizați;
b) contravaloarea unei călătorii dus-întors efectuate în perioada fiecărei sărbători legale, din bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ unde sunt școlarizați.
(4) Decontarea cheltuielilor ocazionate de acordarea facilităților de la alin. (3) se face pe baza documentelor de transport.
(5) Atât suma forfetară acordată potrivit alin. (1), cât și suma decontată pentru facilitățile prevăzute la alin. (3) lit. a) și b) sunt neimpozabile și nu se iau în considerare la calculul venitului mediu net lunar pe membru de familie, necesar pentru obținerea bursei de studiu și/sau a bursei de ajutor social, precum și pentru alte beneficii sociale.

Art. 2. — (1) Pentru facilitățile de transport acordate elevilor, prevăzute la art. 1 alin. (1), se asigură o sumă forfetară lunară de 60 de lei/lună pentru distanța de până la 3 km. Pentru distanțele ce depășesc 3 km, suma de 60 de lei/lună se suplimentează cu 6 lei/lună pentru fiecare kilometru.

(3) Pentru distanțele de peste 50 de kilometri calculul se va face similar, prin suplimentarea cu 6 lei/lună pentru fiecare kilometru.

Art. 3. — În cazul în care costul transportului este mai mare decât suma forfetară prevăzută la art. 2 alin. (1), aceasta poate fi majorată cu până la 100%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea sumei forfetare. În acest caz, sumele se decontează pe baza documentelor de transport emise de operatorii de transport.
Art. 4. — (1) Unitatea de învățământ preuniversitar solicită lunar, până la data de 20 a lunii, la inspectoratul școlar atât sumele forfetare care urmează a fi acordate în avans, cât și sumele estimate a se deconta suplimentar față de suma forfetară.
(2) Inspectoratele școlare transmit la Ministerul Educației, Direcția generală economică, până la data de 25 a lunii, sumele estimate pentru luna următoare, în vederea efectuării deschiderilor de credite bugetare.
(3) La estimarea deschiderilor de credite lunare, unitățile de învățământ preuniversitar și inspectoratele școlare vor lua în considerare și eventualele sume disponibile/restante, după caz, existente la acel moment.
(4) Ministerul Educației, pe baza solicitărilor primite, cu încadrarea în bugetul aprobat și în limitele de credite bugetare lunare aprobate, efectuează deschiderile de credite bugetare.

Art. 5. — (1) Suma forfetară se acordă în avans de către unitățile de învățământ preuniversitar, la solicitarea scrisă a elevului, înregistrată la unitatea de învățământ până la data de 10 a lunii curente, pentru luna următoare, din care să rezulte localitatea de domiciliu în care locuiește elevul și distanța în kilometri pe care se deplasează până la unitatea de învățământ.
(2) Plata avansului pentru lunile februarie—decembrie se va efectua de către unitatea de învățământ în intervalul 25—28 al lunii curente, pentru luna următoare. Pentru luna ianuarie, plata sumelor forfetare se va face în primele 5 zile lucrătoare de la începerea cursurilor școlare.
(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), pentru luna decembrie 2022, sumele forfetare se vor acorda în perioada 12—16 decembrie 2022.
(4) Decontarea cheltuielilor de transport pentru sumele solicitate suplimentar față de suma forfetară conform prevederilor art. 3, precum și pentru cheltuielile de transport prevăzute la art. 1 alin. (3) lit. a) și b) se va face până la data de 15 a lunii, pentru luna anterioară, pe baza documentelor de transport (abonament/pachet de bilete) emise de operatorii de transport.
(5) Prin excepție de la prevederile alin. (4), decontarea sumelor aferente lunii noiembrie 2022 se va face până la data de 15 decembrie 2022, pe baza documentelor justificative, luând în considerare pentru perioada 1—16 noiembrie tarifele prevăzute de Ordinul ministrului educației nr. 4.426/2021 privind aprobarea Metodologiei de decontare a cheltuielilor de transport pentru elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu, iar pentru perioada 17—30 noiembrie 2022, tarifele prevăzute în prezentul ordin.

Art. 6. — (1) În situația în care suma forfetară lunară majorată cu 100% nu acoperă cheltuielile lunare de transport pe bază de abonament/pachet de bilete, diferența poate fi decontată din bugetele județelor/sectoarelor municipiului București.
(2) Unitățile de învățământ preuniversitar transmit inspectoratului școlar județean/Inspectoratului Școlar al municipiului București (ISMB) sumele calculate ca diferență între valoarea documentelor lunare de transport emise de operatorii de transport și suma forfetară lunară majorată cu 100%.
(3) Inspectoratul școlar județean/ISMB centralizează situațiile transmise de către unitățile de învățământ potrivit alin. (2) și le înaintează consiliului județean/consiliilor sectoarelor municipiului București.
(4) Consiliul județean/Consiliile sectoarelor municipiului București, după aprobare, alocă sumele inspectoratului școlar județean/ISMB.
(5) Inspectoratul școlar județean/ISMB virează sumele primite de la consiliul județean/consiliile sectoarelor municipiului București către unitățile de învățământ.
(6) Unitățile de învățământ efectuează plata sumelor primite de la consiliul județean/consiliile sectoarelor municipiului București prin inspectoratul școlar către elevii beneficiari.

Sursă foto: https://www.dreamstime.com/happy-teen-schoolgirl-riding-school-bus-classmates-looking-forward-road-image129081781

1 comment

  1. Dana spune:

    Buna ziua!Daca un copil face naveta intr o alta localitate pentru a merge la scoala,poate primi acesti bsni sau trebuie sa dovedeasca ca nu are Scola I’m localitatea de domiciliu?Multumesc!

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.