fbpx

Cătălin Drulă, despre Bode, după verdictul de plagiat: Cine crede că-l dă Iohannis azi afară?

Cătălin Drulă, președintele USR, cere demisia ministrului de Interne Lucian Bode, după ce Comisia de etică a UBB a confirmat suspiciunile de plagiat în teza de doctorat a acestuia. ”Cine crede că-l dă Iohannis azi afară?”, întreabă Cătălin Drulă, într-un comunicat al partidului.

Comunicatul USR, integral:

Plagiatul lui Bode, confirmat. Demisia!
Cătălin Drulă, președintele USR: „Cine crede că-l dă Iohannis azi afară?

Universitatea „Babeș-Bolyai” a confirmat plagiatul grosolan al lui Lucian Bode. În acest moment, nu mai există decât varianta demisiei sau a demiterii.

Azi trebuie să fie finalul carierei politice găunoase a lui Bode. Azi trebuie să iasă din tăcere Klaus Iohannis. Dar, până acum, Don Klaus l-a susținut necondiționat pe Bode în disprețul unei țări întregi.
Lucian Bode trebuia să plece în clipa în care a dat licitația cu dedicație pentru prietenul lui Klaus Iohannis. 600 de BMW-uri. Licitație trucată. Nu a făcut-o.

Trebuia să plece în momentul în care jurnalista Emilia Șercan a arătat că a plagiat 18.5% din lucrarea sa de doctorat. Nu a făcut-o. Mai mult, și-a pus argații de partid să o discrediteze.
Sau în momentul în care poliția din subordinea lui a organizat un kompromat sinistru la adresa Emiliei Șercan. Nu a făcut-o.

Trebuia să plece după cazul Onești sau după cazul atentatului cu bombă de la Arad. Nu a făcut-o. E haos în Poliția Română. A eșuat să înceapă o minimă reformă în instituția care ar trebui să asigure siguranța românilor.

Iar în loc să-și prezinte demisia după eșecul aderării României la Schengen, Bode, din calitate de negociator-șef, a aruncat vina pe oricine altcineva. Ne spunea în noiembrie că Austria nu se opune aderării României, pentru a afla în decembrie că a mințit.

Rechizitoriul politic al lui Lucian Bode e simplu: corupție, plagiat, incompetență.
Iar viitorul ministru de Interne trebuie să ne asigure că prima măsură va fi desființarea Doi-Și-Un-Sfert (DGPI), o relicvă a Securității, folosită ca bâtă politică în rândul structurilor de poliție de către Lucian Bode și alți miniștri de Interne.”

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.