BREAKING Președintele a promulgat primul pachet de austeritate, care include și măsurile referitoare la învățământ

Președintele Nicușor Dan a anunțat că a promulgat primul pachet de măsuri fiscal-bugetare adoptat de Guvernul Bolojan. 

Actul normativ include și măsurile referitoare la învățământ, precum creșterea de norme didactice și mărirea numărului de elevi care pot studia într-o clasă.

„Tocmai ce am semnat primul pachet și, tehnic, este consistent. Sunt 30 de pagini, 40 de pagini, și tot timpul când ai de făcut un pachet din astea apar probleme tehnice”, a declarat șeful statului la Salzburg, citat de Agerpres.

Sindicatele din Educație i-au solicitat, anterior, președintelui să nu publice acest pachet legislativ. Mai mult, acestea au anunțat că vor picheta sediul Ministerului Educației și Cercetării în fiecare zi de miercuri, până la începerea anului școlar.

Pentru data de 8 septembrie, prima zi de cursuri din noul an școlar, sindicatele din Educație au anunțat un protest de amploare, care va începe în Piața Victoriei.

Marius Nistor, liderul FSE Spiru Haret, a declarat pentru Educație Privată că la protest sunt așteptați peste 30.000 de profesori, angajați în învățământ, dar și părinți sau elevi.

„Acțiunile sunt făcute în comun de FSLI și FSE Spiru Haret. Am solicitat deja aprobare de la Primărie pentru ziua de 8 septembrie. Am lansat un apel de participare și către organizațiile de părinți și de elevi. Protestul va fi în Piața Victoriei, deci prima zi de școală va fi la Bolojan în poartă”, a declarat, recent, Marius Nistor pentru Educație Privată.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.