


Ministerul Educației și Cercetării a lansat astăzi, 23 ianuarie 2026, în consultare publică proiectul de structură a anului școlar 2026 – 2027. Conform proiectului, vacanța denumită generic ”de schi” din anul 2027 va putea fi configurată de ISJ-uri doar din două intervale posibile.
În varianta propusă și lansată în consultare:
Cursurile anului școlar 2026 – 2027 încep pe 7 septembrie 2026 și se încheie pe 18 iunie 2027.
- Pentru clasa a VIII-a cursurile se încheie pe 11 iunie 2027.
- Pentru clasa a XII-a cursurile se încheie pe 4 iunie 2027.
Documentul supus consultării publice este disponibil aici: PO_structura_an_scolar_2026_2027
Principala modificare, față de structura anilor școlari anteriori, vizează reducerea intervalelor (săptămânilor) între care se poate decide pentru vacanța la decizia inspectoratelor școlare la două (față de trei).
Potrivit ministerului, propunerea are drept fundament faptul că în anii anteriori, la nivel național, s-a optat preponderent pentru două intervale (săptămâni) dintre cele trei propuse (unul dintre intervale a fost constant opțiunea a maximum trei județe, restul optând pentru celelalte două intervale/săptămâni de vacanță). Prin urmare, săptămâna de vacanță la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București este propusă pentru perioada 22 februarie – 7 martie 2027.
În ceea ce privește intervalul propus pentru cele două săptămâni de vacanță între care se poate opta (22 – 28 februarie/1 – 7 martie), propunerea este justificată de nevoia de a crea un echilibru în ceea ce privește numărul de săptămâni consecutive de cursuri.
În proiectarea structurii anului școlar 2026 – 2027 în această formă, la nivelul Ministerului Educației și Cercetării s-au avut în vedere:
Menționăm că aceste proiecții privind perioadele de desfășurare alocate examenelor naționale sunt orientative, calendarele de desfășurare urmând a fi stabilite ulterior, prin documente distincte, după parcurgerea procesului de transparență decizională.
Forma finală a structurii anului școlar 2026 – 2027 va fi aprobată în urma analizei feedbackului primit și după ședința Comisiei de Dialog Social (CDS).