David Popovici a obținut, astăzi, aurul olimpic.
Campionul român a devenit campion la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de 200 de metri liber.
Popovici a obținut victoria la diferență de 2 sutimi de următorul clasat, Matthew Richards, din Marea Britanie.
Aurul lui David Popovici reprezintă prima medalie obținută de România la Jocurile Olimpice de Vară din 2024.
”Vreau să îmi setez aşteptări absolute normale şi dacă e să obţin o performanţă foarte bună, să mă surprind. Şi încerc să nu mă gândesc la titlu sau la timp, ci la pur şi simplu la ce am eu de făcut. Şi dacă voi face ce am eu de făcut, foarte bine, s-ar putea să fiu campion olimpic, s-ar putea să fiu recordmen mondial sau s-ar putea să nu. Aleg pur şi simplu să îmi văd de treabă, să am încredere în proces şi să încerc să las presiunea pentru alţii”, a declarat campionul.
David Popovici este student la Universitatea din București. Anul trecut, el s-a înscris la Facultatea de Psihologie și Științele Educației.
Anunțul făcut de David Popovici anul trecut:
Oficial, din toamnă voi fi student la Universitatea din București. Am ales Facultatea de Psihologie și Științele Educației (FPSE) a Universității din ❤ București pentru că simt că am o înclinație spre acest domeniu și pentru că știu că 🔝 cel mai bun mediu de formare este cel în care ai familia și prietenii aproape.
Ne vedem, din toamnă, în campusul Universității din București din Panduri.
🙌 Sunt sigur că am făcut alegerea potrivită și sunt bucuros că, în paralel cu activitatea academică, voi beneficia și de sprijin în atingerea de noi performanțe în domeniul care mi-a adus cele mai frumoase realizări, #înotul.