


Premierul Ilie Bolojan a declarat, în această seară, că ar trebui să existe trasabilitate în mediul universitar,adică date despre câți absolvenți de facultate ajung să se angajeze în domeniul pentru care s-au pregătit academic. În acest fel, spune premierul, universitățile ar putea fi finanțate și în funcție de performanța în absorbție pe piața muncii.
Premierul, în prezent și ministru interimar al Educației, a exemplificat că fiecare facultate de medicină ar trebui să comunice transparent câți dintre absolvenții săi iau rezidențiatul.
„În condițiile în care ar fi niște date transparente cu privire la trasabilitatea absolvenților, ceea ce putem să facem și vrem să facem în așa fel încât să urmărim absolvenții unor anumite facultăți, în ce domenii lucrează în anii următori, în așa fel încât să vezi dacă acel domeniu unde vrei să te înscrii are adresabilitate în economie sau nu. Aceste lucruri, alte măsuri de creștere a calității, poate finanțarea și funcție de performanță, nu doar de numărul de studenți, ar putea să aducă schimbări bune în anii următori, nu de pe o zi pe alta în sistemul de învățământ românesc”, a dearat Ilie Bolojan.
„Cred că pentru toți tinerii din România, pentru toți cei care vor să meargă la facultate pentru a-și, pentru a lua o decizie cât mai corectă, ar fi bine să avem niște date publice transparente legate de câți absolvenți, de exemplu, al facultăților de medicină în România iau rezidențiatul. În procente, pe facultăți, pe universități. În momentul în care constați că de-a lungul mai multor ani o universitate are o cotă mare de absolvenți care iau examenul de rezidențiat, un examen altfel dificil și unitar în toată România, înseamnă că s-ar putea să te duci să te înscrii la această universitate și nu la una care are un procent foarte mic, de exemplu, care ține de calitatea pregătirii”, a explicat Bolojan.
„Discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții universităților s-au calat pe două componente: partea de constrângeri bugetare pe care o avem și am clarificat și știu care sunt propunerile reprezentanților universităților din România, dar unde cred că putem lucra anul acesta destul de mult este pe partea de transparență, pe partea de îmbunătățire a calității sistemului de învățământ, pe adaptarea lui la realitatea economică, lucruri pe care trebuie să le facem în anii următori, crescând an de an, nu scăzând bugetele pe educație”, a mai spus premierul.