


Standardele de evaluare și notare a elevilor de ciclu primar și de gimnaziu, la toate materiile, vor fi gata de pilotare, în faza de proiecte, cel mai târziu până la începutul anului viitor, a anunțat Bogdan Cristescu, directorul general al Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare.
”Suntem în grafic cu standardele de evaluare și notare. Bine, în graficul de acum, eu le aștept de foarte mult timp și am venit, dacă vreți, la București, acum 15 ani, cu gândul de a avea așa ceva. Ele se realizează prin proiectul RECRED, graficul pe care îl avem acceptat și în care suntem este următorul: până la finalul acestui an, poate începutul lunii ianuarie, cel târziu, drafturile de standarde la toate disciplinele de primar și de gimnaziu, la toate competențele sunt gata pentru a fi pilotate. Ele vor fi pilotate. Încercăm să facem lucrurile cum trebuie”, a declarat Bogdan Cristescu, în emisiunea Info EDU de la TVR Info.
”Ele vor fi pilotate în școli în primul trimestru din anul 2026, urmând ca pe final, adică termenul nostru este iunie, să le punem sub forma finală și să le aprobăm pentru gimnaziu și pentru primar. Colegii care lucrează la aceste standarde acum, după ce vor termina cu ele, pentru că vom avea programele de liceu, încep să le facă și pe cele pentru liceu, pentru că, cel puțin pentru clasa a IX-a, trebuie să le avem până în septembrie”, a adăugat oficialul.