


Guvernul a aprobat astăzi modernizarea bazei sportive a Clubului Sportiv Municipal din Onești, locul în care s-a antrenat legenda gimnasticii mondiale Nadia Comăneci. Proiectul, propus de Ministerul Dezvoltării, are o valoare de peste 122 de milioane de lei, iar lucrările sunt estimate să dureze doi ani.
Potrivit Ministerului Dezvoltării, complexul sportiv va fi reabilitat și extins, urmând să includă o sală de gimnastică modernizată și dotată la standarde europene, spații pentru haltere și lupte grele, teren de tenis, vestiare, spații administrative, sală de conferințe, muzeu, precum și zone de cazare, masă și recuperare pentru sportivi și antrenori.
Ministrul dezvoltării, Cseke Attila, a declarat că infrastructura actuală a bazei sportive este puternic degradată din cauza uzurii și a lipsei investițiilor majore.
„Baza sportivă de la Onești este un reper al performanței sportive și un centru important pentru formarea tinerelor generații. Decizia de astăzi a Guvernului înseamnă că acest complex va fi reabilitat și extins în acest an în care celebrăm 50 de ani de la performanța istorică înregistrată, la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, de Nadia Comăneci”, a transmis ministrul într-un comunciat e presă.
Investiția are o durată estimată de realizare de 24 de luni, dintre care patru luni sunt alocate proiectării. După aprobarea de joi a Guvernului, autoritățile pot începe procedura de achiziție publică pentru desemnarea proiectantului și a constructorului.
Ministerul Dezvoltării precizează că proiectul va avea impact social, educațional, economic și turistic, prin susținerea sportului de performanță și crearea unor condiții moderne pentru pregătirea tinerilor sportivi.
Nadia Comăneci s-a născut la Onești și a intrat în istoria sportului mondial la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976, când a devenit prima gimnastă care a primit nota perfectă 10.00. La acea ediție a Jocurilor Olimpice, sportiva a obținut trei medalii de aur, una de argint și una de bronz pentru România.
Considerată una dintre cele mai mari gimnaste din toate timpurile, Nadia Comăneci a rămas un simbol al sportului românesc și al performanței în gimnastica mondială.
