Avocatul Poporului solicită Ministerul Educației să revină la vechea reglementare din Ordinul nr. 6238 din 8 septembrie 2023 privind aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor monoparentale, după ce a fost sesizat de Federația Părinților și Aparținătorilor Legali (FEPAL).
Concret, Avocatul Poporului solicită revenirea la regula care permitea tuturor elevilor din familii monoparentale să primească bursa socială, indiferent de venitul pe membru de familie.
„(…) Am revenit la Ministerul Educatiei si am solicitat formularea unui punct de vedere pe marginea celor de mai sus, dar si din perspectiva analizarii oportunitatii modificarii si completarii Ordinului nr. 5518/11 iulie 2024 privind aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor, in sensul revenirii la vechea reglementare din Ordinul nr. 6238 din 8 septembrie 2023 privind aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor, care acorda vocatie la obtinerea bursei sociale elevilor din familiile monoparentale, indiferent de venitul pe membru de familie. În functie de informatiile/documentele obtinute, vom propune si efectua, dupa caz, si alte demersuri necesare solutionarii dosarului constituit ca urmare a sesizarii din oficiu”, precizează Avocatul Poporului în răspunsul transmis FEPAL.
„Demersul colegei noastre, Daniela Tarnovschi, Director de programe – Familii Monoparentale a înregistrat un prim succes la Avocatul Poporului. Această instituție recunoaste faptul că elevii și elevele din familiile monoparentale sunt discriminați în comparație cu cei din familii cu un părinte decedat în acordarea burselor”, afirmă FEPAL într-un mesaj publicat pe Facebook.
Daniela Tarnovschi a sesizat că „numărul familiilor monoparentale nu este unul foarte mare în Romania, astfel încât noile prevederi nu au capacitatea să genereze o economie bugetară, însă sunt de natură să aibă ca efect o nouă discriminare pe care o face Ministerul Educației între elevii cu vocație la bursa socială”.
FEPAL afirmă că situația actuală riscă să amplifice inegalitățile și să afecteze accesul la educație pentru un segment vulnerabil al elevilor.
„Este crucial ca toți elevii să beneficieze de oportunități egale, fără discriminări bazate pe structura familială. Reglementările actuale sunt inechitabile și nu reflectă realitățile sociale cu care se confruntă elevii din familii monoparentale”, a declarat Daniela Tarnovschi, Director de Program – Familii Monoparentale.