


Parlamentarii Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) au depus, pe 2 septembrie, un proiect legislativ la Consiliul Economic și Social (CES) prin care propun ca fiecare zi de școală să înceapă cu intonarea imnului național „Deșteaptă-te, române!” și rostirea rugăciunii „Tatăl nostru”, relatează HotNews.
Inițiativa legislativă, ce propune completarea Legii nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar, este motivată de dorința „întăririi sentimentului de apartenență națională și educării în spiritul respectului față de valorile fundamentale ale națiunii”, potrivit expunerii de motive.
Parlamentarii AUR invocă exemple din Polonia, Grecia și Italia, unde, susțin ei, există practici similare, prin care elevii marchează zilnic simbolurile naționale sau rostesc rugăciuni.
Conform proiectului, la începutul fiecărei zile de școală ar urma să fie intonat imnul național și rostită rugăciunea „Tatăl nostru”. Participarea elevilor și a cadrelor didactice ar fi opțională. „Caracterul opțional al participării la rugăciune pentru toate categoriile de participanți – preșcolari, elevi și cadre didactice – demonstrează respectul deplin al propunerii legislative pentru principiul libertății de conștiință și religioase”, se menționează în document.
Inițiatorii precizează că vor exista mecanisme prin care profesorii care refuză să participe pot fi înlocuiți. „Această flexibilitate procedurală, care include și mecanisme de înlocuire a cadrelor didactice care refuză participarea, asigură echilibrul necesar între obiectivele educaționale naționale și respectarea diversității confesionale și de conștiință din societatea română”, mai arată proiectul.
Propunerea legislativă este inițiată de deputata AUR Cristina-Emanuela Dascălu și este susținută de alți 33 de parlamentari ai formațiunii.
Kaufland: rechizite la prețuri accesibile pentru începutul de an școlar