fbpx

Ariana Dudună: Greva profesorilor a fost un eșec. Nu cred că va mai fi una în următorii 10 ani

Ariana Dudună, fosta președintă a Asociației Elevilor din Constanța, consideră că greva profesorilor, care a avut loc anul trecut, a fost un eșec.

La vremea respectivă, AEC a susținut protestul, inclusiv prin prezența la marșuri a unei delegații de elevi, condusă de Ariana Dudună. Un an mai târziu, aceasta consideră că evenimentul nu a avut impactul pentru care avea potențial.

„Din punctul meu de vedere, din păcate, greva a fost un eșec, un moment ratat. Nici până la momentul actual  nu avem o lege a salarizării care să prevadă ceea ce li s-a promis profesorilor in timpul grevei. Au fost acele măriri, din punctul meu de vedere prea mici. Angajamentele pe care si le-au luat guvernanții după grevă nu au fost respectate. Nu cred că vom vedea o nouă grevă generală, cel puțin în următorii 10 ani în învățământ. Și asta este și unul din motivele pentru care spun că nu se va schimba nimic in învățământ”, a declarat Ariana Dudună la emisiunea ”În fața ta”, difuzată de Digi 24.,

Ea și-a amintit de atmosfera din timpul protestului: „Când ne-au văzut, unii profesori au început să plângă. Au fost profesori care și-au dat jos pălăriile, care ne-au aplaudat. Cred ca a fost prima oară, cel puțin în ultimii 10 ani,  când am avut o asemenea solidaritate intre profesori si elevi si părinți. Odată cu finalul grevei, pare că această solidaritate s-a dus, într-o anumită măsură.” 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.