Andreia Bodea cere un Statut al profesorului: ”Cadrele didactice își târăsc zilele”

Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național ”I.L. Caragiale” din București, afirmă că autoritățile trebuie să elaboreze un Statut al profesorului, care să definească această profesie.

„Noi suntem o categorie pe care nu o apără nimeni. Iar când nu te apără nimeni, ești lovit din toate părțile. În relațiile profesor-familie și superior au fost și sunt încălcate toate limitele posibile și imposibile”, a declarat directoarea pentru publicația Libertatea.

. „Își târăsc zilele, își fac meseria – cei mai mulți dintre ei – la limită. Când suntem de ani de zile disprețuiți în felul ăsta, înseamnă că, de fapt, nici nu prea este nevoie de noi, decât să fim niște bone ceva mai titrate și cu cursuri făcute degeaba”, a adăugat spus Andreia Bodea.

În prezent, statutul personalului didactic este definit în Legea învățământului preuniversitar (Legea 198/2023).

Actul normativ reglementează cariera, competențele, responsabilitățile, drepturile, obligațiile, formarea (inițială și continuă) și normarea personalului didactic, stabilind clar cadrul legal, profesional și etic al activității didactice, de la ocuparea posturilor la pensionare. 

Principalele aspecte reglementate: 

    • Cariera și Funcțiile: Detaliază funcțiile didactice (de la profesor la director) și auxiliare (bibliotecar, metodist, etc.), competențele, responsabilitățile și condițiile de promovare.
    • Drepturi și Obligații
      : Stabilește drepturile (salariu, gradații de merit, distincții, concedii) și obligațiile (îndeplinirea normei didactice, formarea profesională, deontologia)
      .
  • Formarea Personalului: Definește etapele formării inițiale (licență, master didactic, stagiu practic) și continue, inclusiv pentru obținerea de noi specializări.
  • Recrutare și Evaluare: Reglementează condițiile de ocupare a posturilor, evaluarea performanței și criteriile de acordare a distincțiilor sau sancțiunilor.
  • Normarea Didactică: Specifică numărul de ore corespunzător unei norme, adaptat funcției (profesor, consilier școlar, etc.). 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.