Anchete la o școală specială din București după acuzații de abuz

pexels.com

Poliția Capitalei și Inspectoratul Școlar al Municipiului București au deschis anchete la Școala Profesională Specială „Sfântul Nicolae” din Sectorul 4, după ce mai mulți părinți au reclamat comportamentul agresiv al unui profesor față de elevi cu nevoi speciale. Poliția investighează posibile infracțiuni de purtare abuzivă și rele tratamente aplicate minorilor, iar la nivelul școlii au fost dispuse deja măsuri administrative. Potrivit publicației Buletin de București, ar fi fost depuse cinci plângeri.

Polițiștii de la Secția 26 au fost sesizați în 4 martie 2026 cu privire la faptul că, în cadrul unității de învățământ, un cadru didactic ar fi manifestat un comportament agresiv, verbal și posibil fizic, față de mai mulți minori. Cercetările sunt efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, pentru infracțiunile de purtare abuzivă și rele tratamente aplicate minorului.

În paralel, Inspectoratul Școlar al Municipiului București a dispus de urgență un control la nivelul școlii, în urma unei sesizări formulate de părintele unui elev înscris în unitatea de învățământ. Echipa de control a analizat documentele relevante, a solicitat note de relații persoanelor implicate și a purtat discuții cu conducerea școlii pentru clarificarea situației.

În timpul verificărilor, părintele copilului ar fi prezentat o înregistrare audio realizată în timpul programului școlar, care a generat suspiciuni privind posibile comportamente necorespunzătoare în raport cu elevii.

La nivelul unității de învățământ au fost dispuse mai multe măsuri administrative imediate: constituirea unei comisii de cercetare disciplinară, reorganizarea activității personalului implicat prin atribuirea unor sarcini care nu presupun contact direct cu elevii și informarea instituțiilor competente din domeniul protecției copilului.

„Inspectoratul Școlar al Municipiului București reiterează faptul că siguranța și protecția copiilor reprezintă o prioritate fundamentală a sistemului de învățământ, iar orice situație care poate afecta integritatea fizică sau emoțională a elevilor este tratată cu maximă seriozitate”, se arată într-un comunicat al instituției. Citește articolul integral pe Buletin de București.

Profesoară reținută după ce ar fi cheltuit banii școlii pe cumpărături personale

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.