Alfabetizarea științifică începe din grădiniță Peste 500 de copii descoperă lumea prin activități STEAM

Asociația eematico, cu susținerea Fundației OMV Petrom, prin fondul de finanțare „Azi. Împreună.”, ediția 2025, implementează proiectul „Micii Exploratori – Alfabetizare timpurie și abilități de viață prin activități STEAM”. Proiectul aduce experiențe practice de învățare pentru 538 de copii și 42 de cadre didactice din 8 grădinițe publice din județele Galați, Iași, Botoșani și Mureș, utilizând materiale educaționale STEAM și planuri de lecție dezvoltate de echipa eematico special pentru vârsta preșcolară.

 

În prima etapă a proiectului au fost implementate modulele EcoExploratorii și Escadrila 112, prin care copiii au învățat, prin activități practice, cum pot avea grijă de mediul înconjurător, descoperind importanța reciclării și a energiei verzi. Totodată, au explorat noțiuni esențiale despre siguranță și intervenția în situații de urgență, înțelegând rolul echipamentelor de protecție și al profesiilor care contribuie la protejarea comunității.

 

Odată cu începerea noului an școlar, proiectul va continua cu implementarea următoarelor trei module educaționale: Temerarii Aerului, MiniTehnicienii și Antreprenorii Viitorului. Activitățile sunt concepute pe principiile învățării prin explorare, construire, experiment și joc de rol, și încurajează curiozitatea, colaborarea și descoperirea prin experiență.

 

Nevoia acestui proiect a pornit de la o realitate simplă: între 3 și 6 ani se pun bazele curiozității, creativității și gândirii critice, însă tocmai în această etapă esențială accesul la activități practice și experiențe STEAM este încă limitat în multe grădinițe din România. Datele colectate de echipa eematico înainte de implementarea proiectului au confirmat această nevoie: aproximativ 80% dintre grădinițele participante nu dispuneau de materiale și echipamente STEAM, 85% dintre cadrele didactice beneficiau foarte rar de materiale didactice noi, peste 70% investeau din propriile resurse pentru organizarea activităților practice, iar 71% dintre instituțiile partenere au declarat că au avut acces foarte rar la programe de formare profesională în ultimii ani.

 

 

Proiectul este implementat în Grădinița P.P. „Codruța”, Grădinița P.P. Nr. 30 și Grădinița Nr. 59 din Galați, Grădinița Nr. 1 Săveni, Botoșani, Grădinița P.N. Hodac și Grădinița P.N. Toaca  din Mureș, precum și în Grădinița P.N. Avântu și Grădinița Valea Lupului din Iași. Toate detaliile de implementare pot fi accesate pe pagina dedicată de pe site-ul eematico, aici.

 

Până în prezent, echipa eematico a dezvoltat și livrat aproximativ 240 de materiale educaționale reutilizabile și 250 de kituri de bricolaj pentru activitățile părinți-copii, 10 planuri de lecție, 10 tutoriale video și resurse dedicate educatorilor și părinților. Materialele rămân în grădinițele partenere și după finalizarea proiectului, oferind cadrelor didactice formate deja de echipa eematico posibilitatea de a integra activitățile STEAM în procesul educațional pe termen lung.

 

O componentă importantă a proiectului este implicarea familiei în procesul educațional. În cadrul primelor 6 evenimente comunitare, copiii și părinții au lucrat în echipă pentru a construi un proiect: mașinuța propulsată cu balon, folosind materiale de bricolaj și unelte adaptate activităților practice.

 

Mă bucur că am avut ocazia să participăm la acest atelier împreună cu părinții și copiii. Am construit împreună o jucărie, iar fiecare copil a plecat acasă cu o amintire realizată chiar de el. Cred că parteneriatul dintre școală și familie este esențial pentru binele beneficiarului final, preșcolarul. Dacă ar fi să descriu atelierul în trei cuvinte, acestea ar fi: bucurie, invenție, împreună.„, a menționat Denisia Vîrgolici, educatoare, Grădinița cu program normal Avântu, Iași.

 

Investițiile în educația timpurie au cel mai mare impact atunci când îi ajută pe copii să își dezvolte curiozitatea, gândirea critică și încrederea de a explora lumea din jur. Atunci când le oferim ocazia să construiască, să experimenteze și să învețe prin descoperire încă din grădiniță, le oferim, de fapt, un mod de a învăța care îi va însoți întreaga viață.

De aceea, am dezvoltat materiale educaționale reutilizabile și am investit în formarea cadrelor didactice, astfel încât activitățile să poată continua și după încheierea finanțării. Ne dorim ca fiecare grădiniță implicată să rămână cu resursele, cunoștințele și încrederea necesare pentru a transforma educația STEAM într-o parte firească a procesului de învățare.

La fel de importantă este comunitatea construită în jurul copiilor: educatori, părinți, parteneri și întreaga echipă eematico. Le sunt recunoscător tuturor: fiecare a contribuit cu energie, creativitate și grijă pentru ca cei mici să aibă acces la educație STEAM încă din grădiniță.”, a declarat Ion Neculai, co-fondator eematico.

Despre eematico:

eematico este o organizație care deschide drumul spre inovație a programelor educaționale, printr-o abordare proprie menită să dezvolte abilitățile de viață pentru secolul XXI. Facem asta prin învățare experiențială, bazată pe joacă, precum și prin construcție, cu ajutorul materialelor noastre didactice.

Misiunea eematico este să creșterea nivelului alfabetizării științifice din România prin facilitarea accesului la experiențe practice de învățare STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică) pentru cât mai mulți copii din România, promovând echitatea și incluziunea în educație.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.