Adolescentul rănit grav la Beach, Please: Copiii trebuie să învețe să spună NU, chiar dacă presiunea e imensă

Adolescentul rănit grav la festivalul Beach, Please, după ce un artist l-a presat să sară de pe scenă, îi îndeamnă pe copii și pe tineri să refuze să facă lucrurile pe care simt că nu doresc să le facă.

Nicbolas și mama lui, profesoară de canto în Sibiu, au povestit pentru publicația Turnul Sfatului cum s-a întâmplat incidentul cate i-a pus adolescentului viața în pericol.

Nicholas povestește că era aproape de scenă, în primele rânduri, alături de prieteni, când artistul a început să cheme tineri din public. Rapperul american Destroy Lonely nu era artistul lui preferat. A mers la el, pentru că acolo mergeau și prietenii lui. Așa a ajuns la concertul lui.

„Nu mă așteptam deloc să mă aleagă pe mine. Nici măcar nu era artistul meu preferat, dar m-am bucurat. Emoția de pe scenă a fost una specială. Când am văzut marea aceea de oameni în fața mea, peste 120.000 de oameni nu mai știam ce se întâmplă. Aproape că nu conștientizezi momentul”, povestește Nicholas.

Dar bucuria și euforia au durat puțin. Artistul american a început să-l preseze verbal și prin gesturi să sară.

„Tot ce știu e că mă tot ducea către marginea scenei și îmi striga să sar. Când am văzut distanța, mi-a fost frică. Dar el tot urla: Sari! Sari! Publicul la fel. La un moment dat m-a apucat de hanorac și mi-a dat un avânt. Nu mai aveam ce să fac și am sărit”, își amintește adolescentul.

După căderea de pe scenă, Nicholas a lovit o bară metalică de protecție. Nimeni din staff nu a intervenit, nici măcar cei de la securitate care erau acolo. Băiatul s-a ridicat singur, cu ultimele puteri, și a mers la un agent de pază căruia i-a spus că nu mai poate respira.

Transportat de urgență la Spitalul Județean Constanța, a fost internat la terapie intensivă, cu leziuni la rinichi, ficat, plămâni și unul dintre picioare.

„A fost foarte greu. Cinci zile a stat la ATI. Acum e în afara pericolului, dar mai trebuie să stea două săptămâni internat pentru recuperare. Ne bucurăm enorm că nu a fost mai grav și că se recuperează”, spune mama lui.

Nicholas îi sfătuiește pe tineri să-și urmeze instinctul și să evite luarea deciziilor sub presiune. Spune că aste este lecția pe care el a învățat-o.

„Dacă simțiți că nu vreți să faceți ceva, mai bine nu o faceți, oricâtă presiune vine din jur. Copiii trebuie să învețe să spună NU, chiar dacă presiunea din jur este imensă.”

Citește articolul integral, în Turnul Sfatului.

1 comment

  1. Ciupitu Ileana spune:

    Dragul meu,îmi pare rău că a trebuit să înveți această lecție pe pielea ta.
    Dar,da,ai dreptate ,nu te poți arunca în cap la îndemnul oricui, mai ales că nu era preferatul tău și chiar dacă…..
    Însănătoșire grabnică și mai gandeste-te dacă bifezi acest festival și la anul…..

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.