Nu se cunosc foarte multe detalii despre viața și educația lui Fermat, dar cu siguranță știm că s-a născut pe 17 august 1601, Beaumont-de-Lomagne, France.
Tatăl său, Dominic Fermat, era un bogat negustor de piei și consilier al orașului Beaumont-de-Lomagne. Copilăria și-a petrecut-o în orașul natal.
Educația primară a primit-o într-o școală elementară franciscană, iar în 1631, Fermat a obținut bacalaureatul în drept de la Universitatea din Orléans.
Sub presiunea familiei, Fermat s-a îndreptat spre o carieră în administrația civilă. În 1631 a fost numit consilier la Departamentul de Solicitări din Toulouse. Intră în corespondență cu consilierul Bernard Frenicle de Bessy din Paris, renumit pentru dexteritatea cu care rezolva probleme dificile de aritmetică.
A activat în parlamentul local de la Toulouse, devenind consilier în 1634. Înainte de 1638 a devenit cunoscut sub numele de Pierre de Fermat, deși autoritatea pentru această desemnare este incertă. În 1638 a fost numit la Curtea Penală.
Vrei mai multă carte pentru copilul tău? O școală cu un program echilibrat, cu accent pe studiu, dar și pe creativitate, joacă și dezvoltarea abilităților copilului tău? Așa e că știi că se poate mai bine? Hai la Școala Evrika! Te așteptăm cu o programare la „programează o vizită” sau sună-ne direct la 0725 173 926. Răspundem de fiecare dată!
A fost numit fondatorul teoriei moderne asupra numerelor. Împreună cu René Descartes, Fermat a fost unul dintre cei mai importanți matematicieni ai epocii sale.
A anticipat calculul diferențial și a propus faimoasa ”Ultimă teoremă a lui Fermat”, în timp ce studia opera lui Diophantus, matematician din Grecia Antică.
Pe marginea lucrării acestuia, Fermat a scris cu creionul: ”Am descoperit un fapt cu adevărat remarcabil, pe care această margine de pagină este prea mică pentru a-l cuprinde”.
Atunci când teorema lui Pitagora este schimbată în formula an + bn = cn, noua ecuație poate fi rezolvată în integralitate pentru orice valoare mai mare decât 2.
Teorema lui Fermat este o teoremă de analiză matematică. Ea dă o metodă de a găsi punctele de maxim și minim ale unei funcții derivabile. Valoarea derivatei în aceste puncte este 0. Astfel, problema determinării punctelor de maxim și minim ale unei funcții se reduce la obținerea soluțiilor unei ecuații.
În 1652 a fost afectat de o formă a ciumei, care bântuia Europa acelor ani.
Fiul său, Samuel Fermat, a continuat o parte din preocupările matematice ale tatălui său, publicându-și descoperirile în lucrarea: Doctrinae analyticae inventum novum („Noua descoperire în doctrina analitică”), apărută în 1670
Rubrica Știință 365 este susținută de Școala EVRIKA
Citește și