Închide
În noiembrie 1901, o pacientă de 51 de ani, cu semne de demență, a fost internată la spitalul din Frankfurt, unde lucra Dr. Alzheimer. La o întâlnire a psihiatrilor germani din noiembrie 1906, Alzheimer a prezentat cazul acestui pacient într-o prelegere cu titlul „Despre o afecțiune particulară a scoarței cerebrale” (Über eiene eigenartige Erkrankung der Hirnrinde).
Noiembrie 1901, Auguste Deter. primul pacient diagnosticat cu boala Alzheimer
Mai târziu, la sugestia lui Emil Kraepelin, autointitulat întemeitorul psihiatriei moderne, demența presenilică a fost numită „boala Alzheimer”.
Boala Alzheimer (Morbus Alzheimer) este o afecțiune degenerativă progresivă a creierului care apare mai ales la persoane de vârstă înaintată, producând o deteriorare din ce în ce mai accentuată a funcțiilor de cunoaștere ale creierului, cu pierderea capacităților intelectuale ale individului și a valorii sociale a personalității sale, asociată cu tulburări de comportament, ceea ce realizează starea cunoscută sub numele de demență (din latină: demens). Boala și modificările organice din creier care o însoțesc au fost descrise pentru prima dată de Alois Alzheimer, psihiatru și neuropatologgerman. Denumirea de „boală Alzheimer” a fost utilizată pentru prima dată de psihiatrul german Emil Kraepelin în manualul său de psihiatrie („Lehrbuch der Psychiatrie”, 1911). Această boală reprezintă forma cea mai comună de declin mintal la persoanele în vârstă și a devenit tot mai frecventă o dată cu creșterea longevității.
La 25 noiembrie 1901, Alzheimer a cunoscut-o pe Auguste Deter, pacienta care avea să facă din el un medic de renume. Auguste Deter avea, spre deosebire de pacienţii întâlniţi până atunci, doar 51 de ani, şi prezenta tulburări de memorie, modificări de comportament, incapacitate de a mai întreprinde activităţi uzuale, dezorientare etc. Majoritatea pacienţilor cu astfel de tulburări examinaţi până atunci de Alzheimer aveau peste 70 de ani, deteriorarea fiind pusă pe seama senilităţii. Însă, vârsta pacientei l-a determinat să aprofundeze acest caz, căruia i-a pus un prim diagnostic de demenţă presenilă.
În aprilie 1906, a fost înştiinţat că Auguste a murit. Din fişa medicală reieşea faptul că decesul pacientei s-a datorat unei septicemii. Autopsia a evidenţiat modificări caracteristice necunoscute până atunci, respectiv reducerea masei creierului, îndeosebi în regiunile frontale şi parietale, celulele nervoase erau distruse, scoarţa cerebrală fiind brăzdată de depuneri de albumină. Cazul a fost prezentat la cea de-a 37-a Conferinţă a Psihiatrilor din sud-vestul Germaniei, care a avut loc la Tübingen, pe 3 noiembrie 1906, şi publicat, ulterior, în revista de specialitate „Allgemeine Zeitschrift für Psychiatrie und Psychisch-Gerichtliche Medizin”, ca o boală a cortexului cerebral. Acesta a fost primul caz semnalat de atrofie difuză presenilă a creierului, afecţiune care, la propunerea medicului Emil Kraepelin, poartă numele ”Boala Alzheimer”.
În România sunt 300.000 de bolnavi diagnosticați cu boala Alzheimer, mult peste media europeană, la care se adaugă cei care sunt îngrijiți de familie și sunt nediagnosticați. România, cu o populație tot mai îmbătrânită, riscă să devină o uriașă rezervație a oamenilor fără memorie, cărora li se adaugă și cei ce suferă de alte forme de demență.
În țara noastră nu este încă recunoscut faptul că demența reprezintă o problemă de sănătate publică, nefiind elaborată o strategie națională privind această afecțiune. Luând în considerare numai cazurile de demență Alzheimer și, fiind dovedit faptul că alături de o persoană cu demență sunt implicate încă 3-4 persoane, calitatea vieții a cel puțin 1 milion de oameni în țara noastră este profund perturbată. (Raport INSP – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Maladiei Alzheimer 21 Septembrie 2019)
Dacă ai ajuns aici, citește și:
