fbpx

14 grade Celsius în clase, la un liceu din Iași. Părinții elevilor s-au adresat Primăriei

Din cauza unei defecţiuni tehnice a magistralei de termoficare din apropierea unităţii de învăţământ, temperatura din sălile de clasă la un liceu din Iași nu depăşeşte 14 grade Celsius, fiind mult sub limitele impuse de normele sanitare. 

Părinţii unor elevi de la Colegiul „Mihai Eminescu” din Iaşi, școala în cauză, au trimis o petiţie către Primăria Municipiului Iaşi în legătură cu încălzirea necorespunzătoare în sălile de curs, precizează Ziarul de Iași.

Părinţii elevilor de la “Eminescu” spun că problema persistă de peste o săptămână, „disconfortul termic în sala de cursuri este foarte mare, resimţindu-se, la nivelul corpului (mai ales, al extremităţilor acestuia), un frig pătrunzător atât pentru adulţi, cât, mai ales, pentru copiii care sunt elevi ai Colegiului Naţional «Mihai Eminescu» Iaşi”. „Caloriferele din sala de cursuri sunt cel mult dezmorţite pe anumite perioade ale zilei, ceea ce determină o scădere continuă a temperaturii în sala de cursuri”, au menţionat aceştia în petiţia transmisă Primăriei Municipiului Iaşi.

„Ziarul de Iaşi” a luat legătura cu directorul Colegiului “Eminescu”, prof. Gabriela Săndulescu, care a explicat că este vorba despre funcţionarea necorespunzătoare a sistemului centralizat de încălzire de la nivelul municipiului. „Este o problemă de la reţeaua de termoficare a oraşului şi din cauza aceasta nu avem suficientă căldură, de săptămâna trecută”, a declarat oficialul.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.