fbpx

UNICEF România: ”Educația este o investiție”

”Primele 1.000 de zile din viața unui copil reprezintă baza pentru dezvoltarea lui, pentru reușita la școală și, mai târziu, în viață. Numeroase studii internaționale ne arată că investiția în educația timpurie produce rezultate pe termen lung și, în special, pentru cei mai vulnerabili copii”, a afirmat Pieter Bult, Reprezentantul UNICEF în România. 

Declarația a fost făcută la cea de-a treia ediție a conferinței pentru promovarea educației timpurii, organizată de UNICEF în România, Asociația Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională (CEDP) și ReadyNation România.

Potrivit lui Bult, ”numeroase studii internaționale ne arată că investiția în educația timpurie produce rezultate pe termen lung și, în special, pentru cei mai vulnerabili copii. Acum este momentul oportun să investim: avem exemple de bună practică, iar cadrul legislativ încurajează educația timpurie. Este nevoie de parteneriate la nivel local și central care să ofere șansa fiecărui copil la educație incluzivă de calitate, iar mediul de afaceri a demonstrat că susține inovația.”

Cercetările asupra dezvoltării creierului au demonstrat că cele mai multe structuri neuronale se formează până la vârsta de cinci ani. Studii internaționale arată că un dolar în plus investit în programe de educație timpurie de calitate generează beneficii pentru copil, familie, comunitate și societate per ansamblu între 6 și 17 dolari. Investițiile în educația timpurie au beneficii la nivel individual și contribuie la creștere competitivității unui stat.

Tema din acest an a conferinței a fost „Primele 1000 de zile din următorii 100 de ani. Educația timpurie, o șansă pentru competitivitatea României”.

Conferința a facilitat dialogul între specialiști, decidenți instituționali și reprezentanți ai mediului de afaceri pentru schimbul de bune practici și identificarea modalităților de promovare a investiției în educația timpurie, având în vedere beneficiile sociale pe care le aduce aceasta, în prezent și în viitor, inclusiv pentru piața muncii.