fbpx

TVR: Editurile au contestat licitaţia organizată de MEC pentru manualele de clasa a VIII-a

Elevii care încep clasa a VIII-a nu vor avea manuale noi din primele zile de şcoală, anunță TVR. Editurile au contestat licitaţia organizată de Ministerul Educaţiei aşa că zeci de titluri se reevaluează.

Decizia, obţinută în exclusivitate de televiziunea națională, arată că apoape toate contestaţiile au fost admise de Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, iar editurile spun că procedura care urmează este de durată.

Potrivit sursei citate, Ministerul Educaţiei a lansat procedura de licitaţie în luna decembrie: 58 de titluri pentru clasa a VIII-a. Este nevoie de aproape 3,7 milioane de exemplare. Miza este mare, aşa că imediat după anunţarea câştigătorilor, în luna aprilie, au început să curgă contestaţiile.

CNSC a transmis către TVR un comunicat în care menționează că editurile au depus 25 de contestații, dar au fost și multe intervenții voluntare în favoarea autorității contractante, adică a MEC. Schimbul de înscrisuri a durat până în iunie, termen de la care se scurge și termenul de soluționare a contestațiilor.

Decizia Consiliului a fost comunicată la începutul acestei săptămâni, iar editurile spun că după reevaluarea manualelor vor fi din nou contestaţii. În aceste condiţîi, elevii sunt cei care pierd. Nu vor avea manuale noi nici în acest an.

CARE ESTE SITUAŢIA MANUALELOR ŞCOLARE, POTRIVIT TVR

CLASELE I-II – manuale realizate de EDP

CLASELE III-IV – manuale realizate de edituri diferite (6 variante)

CLASA A V-A – manuale realizate de edituri diferite (cele mai multe variante)

CLASA A VI-A – manuale realizate de EDP

CLASA A VII-A – manuale realizate de edituri diferite (3 variante)

CLASA A VIII-A – licitaţie -manuale realizate de edituri diferite (3 variante)

CLASELE IX-XII – manuale vechi de 20 de ani