fbpx

Ecaterina Andronescu: ”Am rezolvat cu matematica!”

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a anunțat că programa școlară la matematică a fost revizuită.

”Am făcut deja revizuirea la disciplina matematică, cea mai invocată din punctul de vedere al problemei. Și poate că este o disciplină nu foarte ușor de asimilat, dar foarte importantă pentru modul în care se structurează gândirea celor care sunt școliți. Deci am rezolvat cu matematica”, a afirmat Andronescu, la postul de televiziune Antena 3.

Ministrul nu a precizat, însă, dacă se referă la toate ciclurile de învățământ.

Ea a adăugat că ”sunt mulți părinți care reclamă gradul de încărcare, de prea mare condensare a programelor, dar faptul că sunt profesori care spun acest lucru, eu sunt foarte atentă mai ales la profesori pentru că profesorul e cel care preda, cel care simte cât poate copilul să asimileze. și dacă profesorii spun lucrul acesta înseamnă că pe undeva trebuie să le dăm dreptate și să încercăm să luăm măsurile necesare. Ce măsuri putem să luăm?”.

”Să revizuim programele și să le aducem la un nivel comparabil cu vârsta pe care o are copilul”, a mai spus ministrul.

În luna ianuarie, ministrul anunțase schimbarea planurilor-cadru pentru gimnaziu și liceu. ”Trebuie să aducem programul la 25 de ore pe săptămână. A fost aşa în mandatele mele anterioare. N-am înţeles de ce a crescut numărul de ore, pentru că unui copil la 11 ani îi e greu să facă faţă unui program de 32-34 de ore pe săptămână. Care este rezultatul? Îl antagonizăm pe elev faţă de şcoală. Aceasta devine o instituţie pe care el n-o mai vrea, iar asta nu aduce un beneficiu acumulărilor pe care el trebuie să le facă”, afirmase ministrul, într-un interviu acordat ziarului ”Adevărul”.