fbpx

CCR: Legea manualului școlar este neconstituțională

Curtea Constituțională a dat, astăzi, verdictul în privința obiecției de neconstituționalitate a Legii manualului școlar, formulată de un număr de 27 de senatori aparținând Grupurilor parlamentare al Partidului Național Liberal și al Uniunii Salvați România.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că Legea manualului școlar este neconstituțională, în ansamblul său.

Potrivit unui comunicat publicat pe pagina de internet a CCR, ”Curtea a constatat că Legea manualului școlar, fiind adoptată cu majoritatea absolută, în temeiul art.76 alin.(1), încalcă procedura constituțională de adoptare a legilor ordinare, care prevede, la art.76 alin.(2) din Constituție, majoritatea simplă. Întrucât criteriul formal este subsecvent îndeplinirii criteriului material pentru circumscrierea legii în categoria organică sau ordinară, Curtea constată că, prin nerespectarea procedurii de vot, legiuitorul adăugă domeniului organic noii materii de reglementare, împrejurare ce contravine art.73 alin.(3) din Constituție, care este de strictă și limitativă interpretare. Mai mult, greșita calificare a legii a determinat inversarea rolului celor două Camere ale Parlamentului, astfel că legea criticată încalcă și dispozițiile art.75 din Constituție, potrivit cărora, în materia reglementată, Cameră decizională este Camera Deputaţilor.”