fbpx

Importanța grădiniței este vizibilă în diferențele dintre copiii care o frecventează și cei care nu – cadre didactice

Photo 128876448 © Lordn7 | Dreamstime.com

Educația timpurie este un factor determinant pentru parcursul școlar și pentru viitorul fiecărui copil. Aceasta este concluzia unanimă a specialiștilor chestionați de Educație Privată cu privire la acest subiect, care subliniază importanța grădiniței în evoluția ulterioară a copiilor.

Diferențele dintre copiii care au fost înscriși la grădiniță și cei care nu frecventează această formă de învățământ sunt vizbile și, uneori, observate chiar și de către părinți. Două cadre didactice, cu care Educație Privată a discutat, subliniază importanța grădiniței în parcursul școlar al copilului.

Baga Hajnalka, educatoare la o grădiniță cu program normal, care aparține de Școala Gimnazială „Aron Pumnul” din satul Cuciulata, comuna Hoghiz, județul Brașov, explică cum li se schimbă viața celor care merg la grădiniță în comparație cu ceilalți.

„Este foarte importantă grădinița, pentru că aici copiii își formează o mulțime de deprinderi. Ei sunt ajutați să socializeze, primesc informații de bază în timp ce se joacă, creativitatea este încurajată, fiind pregătiți pentru școală. Își dezvoltă și abilitățile motorii prin activități. Se vede o foarte mare diferență între copilul care frecventează grădinița și cel care nu. Avem copii din familii monoparentale, cu părinți alcoolici sau lăsați la bunici de părinții plecați în străinătate. Nu sunt educați acasă și cu ce pleacă de la grădiniță cu aia rămân”, spune Baga Hajnalka.

Cum sunt convinși părinții să își ducă copiii la grădiniță?Facem ședințe cu părinții, încercăm să aducem părinții la grădiniță pentru activități comune cu copiii, ca să vadă cum lucrăm cu ei și în ce mediu sunt primiți. Spre exemplu, înainte de Crăciun ne adunăm ca să facem felicitări și împodobim bradul. La început nu au prea venit, parcă le era frică. Dar după ce au vorbit cu ceilalți și au aflat că sunt frumoase, au început să vină și să colaboreze cu noi.

Au fost părinți care au avut copii care nu au prea frecventat grădinița. Spre exemplu, după ce unul dintre acești copii a ajuns la școală, m-am întâlnit cu părinții lui și mi-au spus: «vă mai aduceți, doamnă, aminte când ne spuneați să îl aducem pe Ionuț la grădiniță și noi am dat din umeri? Acum se descurcă foarte greu la școală.» Cu frații lui nu s-a mai întâmplat la fel. Au conștientizat și i-au adus pe ceilalți copii la grădiniță. Dar cel mai important pentru ei este că primesc burse sau tichete sociale dacă frecventează grădinița. Banii îi motivează”, a completat Baga Hajnalka, educatoare în Cuciulata.

Elza Fejer, profesoară înv. primar la Școala Gimnazială Budila, județul Brașov, confirmă că mersul la grădiniță este foarte important în sistemul educațional.

«Practic, sudează bazele celor „șapte ani de acasă”. Copiii se obișnuiesc cu un program, socializează, devin mai independenți într-un mediu organizat și sănătos. În cele mai multe cazuri, elevii din mediile defavorizate se întâlnesc cu „educatia sănătoasă” la grădiniță. Din diferite motive, unii copii ascultă povești citite pentru prima oară la grădiniță, aici cunosc reguli de igienă personală sau încep să mănânce organizat, respectând niște reguli.

Uneori, diferențele sunt foarte pronunțate. Elevii care au frecventat grădinița se adaptează foarte ușor la programul școlar. Au o poziție a corpului mai corectă, știu să salute, sunt activi la activități și știu să țină corect un creion în mână. Cei care nu au avut experiența grădiniței vorbesc mult în afara temei, nu stau pe scaun perioade mai lungi de 5 minute, nu cunosc reguli de comportament de bază și deseori plâng după mama», afirmă cadrul didactic.

Despre cum gestionează copilul trecerea de la grădiniță la școală, Elza Fejer spune că «depinde foarte mult de experiențele trăite și atiudinea părinților. Unii părinți îsi sperie pur și simplu copiii spunându-le „lasă că o să vezi tu…” Atitudinea și implicarea cadrului didactic de la școală are o importanță foarte mare pentru ca trecerea să fie mai ușoară. Fiecare copil are nevoie de atenție din partea cadrului didactic, activitățile planificate țin cont de particularitățile individuale ale fiecărui elev, iar ludicul are un rol foarte important. Elevii care nu au frecventat grădinița se adaptează mai greu la mediul școlar. Atenția este fluctuantă, deși sunt curioși, uneori își pierd răbdarea, vorbesc, deranjează prin întrebări sau afirmații care nu au legătură cu tema, sunt violenți verbal sau fizic cu colegii ș.a.m.d. Desigur, toate aceste comportamente au la bază mediul familial din care provin copiii.”

Însă cum gestionează cadrul didactic situația pentru a avea copilul o tranziție facilă?

„Din fericire, programa școlară permite abordarea integrată a conținuturilor, astfel activitățile pot ținti exact nevoile elevilor (jocuri de rol, activități motrice, de autoreglare, ancorate în realitate sau activități creative). Dacă elevul este „văzut” și se creează în clasă un mediu sigur (e ascultat, încurajat, iubit), se adaptează foarte ușor, vine cu drag la școală, câteodată contrar voinței părinților. Din acest punct de vedere, atitudinea cadrului didactic are o importanță deosebită. Pentru o planificare corectă a activităților e nevoie de cunoașterea situației fiecărui copil, ceea ce implică întâlniri cu părinții, comunicare permanentă și observarea sistematică a fiecărui elev.

În funcție de posibilitățile fiecărei școli, a nevoilor elevilor, activitățile extrașcolare au un impact foarte mare. Pentru prezență constantă și responsabilizare folosim „Magazinul Clasei”, programul nostru pentru reducerea absenteismului. Elevii primesc puncte pentru zilele în care sunt prezenți, iar la sfârșitul lunii își achiziționează produse puse la dispoziție de diverse asociații (rechizite, îmbrăcăminte, încălțăminte, produse de igienă, jocuri/jucării). Acest program. desfășurat de aproape doi ani, a adus o motivație în plus pentru elevii aflați in risc de abandon, dar a reușit să abordeze și teme precum educație civică, financiară, igienă personală într-un mod interactiv și în afara pereților școlii”, a concluzionat prof. Elza Fejer, Școala Gimnazială Budila.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.