fbpx

Educația online: Să vezi partea plină a paharului

Dacă te uiți la partea plină a paharului, s-ar putea ca educația online să pară chiar singura soluție, cel puțin pentru moment, în vremurile pe care le trăim. Un interviu despre provocările ultimelor luni de școală cu o elevă care a reușit să obțină media 9.61 la examneul de bacalaureat.

Proaspăt absolventă a Colegiului Național Bogdan Petriceicu Hasdeu din Buzău, Andreea Stroe ne-a povestit despre educația online, alegerea profesiei, importanța tehnologiei în educație și ce a însemnat pentru generația 2020 finalul acestui an școlar.

Care a fost punctul de plecare către domeniul de facultate?

Am fost dintotdeauna o fire foarte curioasă, un copil care mereu punea întrebări. De cele mai multe ori, încercam să-mi găsesc singură răspunsurile prin cărți și enciclopedii, astfel că citindu-le pe cele de anatomie mi-am dezvoltat o mare pasiune pentru știință. Mi-am dat seama că doresc să urmez o carieră în acest domeniu și, combinând iubirea pentru științe cu dorința de a ajuta oamenii, am realizat că cel mai mult mi se potrivește o carieră în medicină.

Cum ai reușit să îți păstrezi aceeași dorință pentru o carieră în medicină?

Este o dorință pe care o am de când sunt mică. Nu mi-am schimbat-o deloc pe parcursul anilor; oricât de mult aș fi auzit despre alte posibile cariere, am rămas determinată să urmez facultatea de medicină și să devin un bun doctor. Simt că asta este chemarea mea și asta vreau să fac în viață: să ajut oamenii.

Îți dorești să construiești o carieră aici sau îți dorești să pleci în străinătate?

M-am gândit la ambele posibilități. Inițial doream să plec și să studiez în afară, dar la sfaturile multora am decis să urmez facultatea în România, și ulterior, dacă îmi doresc, să plec în altă țară. Mă atrage foarte mult să plec în afară, dar în același timp mi-ar plăcea să rămân în România și pe parcursul carierei mele. Depinde cum se va dezvolta țara noastră în următorii ani și ce oportunități voi avea în viitor.

Care a fost rolul tehnologiei în viața ta ca elev?

Tehnologia a jucat un rol foarte important în viața mea de elev. Internetul a devenit pe parcursul anilor sursa mea principală de informare pentru proiecte, prezentări, teme și l-am utilizat foarte mult pentru școală, în special în ultimele luni. Am comunicat cu profesorii și colegii prin diverse platforme și astfel am reușit să terminăm anul școlar cu bine. Am avut inclusiv o foarte interesantă, emoțională absolvire online, o amintire specială și de neuitat. Nu a fost o absolvire obișnuită, dar tot ne-a adus lacrimi în ochi multora și tot a fost un prilej de bucurie și sărbătoare.

După experiența ultimelor luni, cum îți imaginezi experiența viitorilor absolvenți?

Cred că experiența va fi asemănătoare cu a celor din trecut. Probabil nu vor avea parte de o absolvire „clasică”, ceea ce poate fi demoralizant, dar absolvirea în sine este un moment minunat și emoționant. Circumstanțele și modul în care este sărbătorită nu contează la fel de mult ca sentimentul de bucurie în sine – că ai reușit ceva extraordinar, chiar dacă pentru mulți nu pare așa, că în sfârșit îți primești răsplata după ani de muncă. Așadar, le doresc să se bucure de absolvirea lor, oricum ar fi ea.

Cum te-a ajutat Adservio înaintea de închiderea școlilor ca măsură de limitare a răspândirii virusului dar și ulterior?

Și înainte de închiderea școlilor utilizam Adservio destul de mult. Aveam profesori care ne trimiteau materiale sau ne comunicau diverse lucruri prin intermediul platformei. După începerea carantinei, a fost unul dintre site-urile cele mai utilizate de mine, colegii mei și domnii profesori. Acolo primeam temele, le încărcam, vorbeam cu profesorii și țineam unele ore.

Ce module din Adservio ți-au fost utile, în mod special?

Cel mai mult am folosit modulele pentru ”Mesaje” și pentru ”Situația la zi”. Destul de util a fost și ”Orarul”, pentru că eu tind să îl uit foarte repede. De asemenea, ”Biblioteca” a fost destul de utilă câteodată, deoarece se găsesc foarte multe manuale școlare și romane studiate în secțiunea respectivă.

Cum a fost interacțiunea cu colegii și profesorii în perioada școlii online?

A fost o interacțiune bună și eficientă. Platformele utilizate ne-au permis să ne continuăm activitatea și să ne ținem orele corespunzător. Profesorii și-au dat interesul în această perioadă și primeam teme mereu. Fiind clasa a XII-a, nu ne-am permis să nu lucrăm în acest timp, iar domnii profesori au fost mereu deschiși întrebărilor pe care le aveam și dornici să ne ajute.

Ce părere ai despre catalogul electronic? Părinții tăi verificau constant carnetul tău electronic de elev?

Catalogul electronic mi se pare o idee destul de bună. Este un pas spre o educație digitalizată, spre dezvoltare și viitor. Cât despre părinții mei, am o relație bună cu ei, așadar mereu le spuneam de notele și absențele primite înainte de a fi trecute în Adservio (în general, profesorii treceau mai întâi notele în catalogul fizic, și apoi în cel electronic), deci ei nu verificau platforma prea mult.

Cum vezi mixul acesta de învățare online-offline în viitor?

Date fiind circumstanțele actuale, în viitor va exista o mai mare utilizare a platformelor online de educație. Cursurile se vor face atât în format fizic, cât și pe Internet, și educația va fi mult mai… flexibilă, aș putea spune. Profesorii vor trimite elevilor materialele necesare online, făcându-le astfel ușor accesibile oriunde și oricând. Elevii vor încărca temele pe platforme, și astfel vor învăța să se încadreze într-un anumit timp și să respecte așa-numitul ”deadline”. Consider că perioada aceasta ne-a făcut pe toți mai responsabili, așa că în viitor vom vedea o îmbinare mult mai eficientă între educația offline și cea online.

Care vor fi beneficiile învățării online?

Educația online presupune multe beneficii pentru elevi și profesori. În primul rând, nu trebuie să mergi la școală pentru orele de curs, așadar ai avantajul a te afla în confortul propriei camere. Sunt mulți elevi care suferă de anxietate, și mediul de la școală îi poate agita, dar aflându-se acasă își pot gestiona emoțiile mult mai bine. Poți lucra în ritmul tău, ai mai mult timp liber, ești mai aproape de cei dragi și ai mai multă libertate. Personal, m-am bucurat de timpul liber pe care l-am avut datorită învățatului online și m-am concentrat pe a dezvolta obiceiuri sănătoase, de lungă durată. Mi-am dat seama că această pseudo-pauză mi-a prins bine și că m-a ajutat mult în a-mi schimba modul de viață și în a mă dezvolta ca persoană. Bineînțeles, există și câteva dezavantaje, dar sunt sigură că în viitor vom învăța cum să le gestionăm și să trecem peste ele.

Interviu realizat de Mihaela ODICĂ, TELEKOM/Adservio 


Dacă ai ajuns aici, citește și:

Salvați Copiii: Aproape un sfert din mamele minore din UE trăiesc în România. 83% dintre ele abandonează școala

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.