Vrei să citească? Citește(-i)!

Mother and daughter on sofa reading book

E o realitate pe care am probat-o toți în viețile noastre: educația prin exemplu e cea mai eficientă. Și, firește, are ambele tăișuri: copilul ne va imita și în cele bune ale noastre, dar și în celelalte.

Cei mai mulți dintre copiii părinților fumători vor fuma. Asta chiar dacă în primii ani se vor strâmba când vor simți fumul de țigară, iar când vor mai crește își vor admonesta părinții pentru că fumează. Undeva, în adolescență, acești copii vor începe să fumeze.

Se tot vorbește astăzi că nu mai citesc copiii noștri așa cum citeam noi. Așa este, numai că e firesc să fie așa. Noi cu ce ne umpleam timpul de după școală? Jucându-ne în fața sau în spatele blocului, făcând un sport și citind. Nu prea aveam alternative. Ei le au, trăiesc într-o contemporaneitate foarte tehnologizată, fac parte dintr-o lume virtuală din care, să recunoaștem, facem și noi parte. Și asta le înghite timpul pe care, de altfel, ni-l înghite și nouă. Nici noi nu mai citim atât de mult precum o făceam înaintea erei internet. Care internet, apropo, e și el cu două tăișuri: pe lângă foarte mult balast, conține și foarte multă valoare. Importante sunt criteriile de selecție, iar astea se învață în timp.

Dar să ne-ntoarcem la citit. Dacă nu ne văd pe noi, părinții, citind, copiii nu vor citi. Sigur că vor exista excepții, mereu au existat, însă statistic balanța va înclina către evitarea cărților. Iar problema nu constă nicidecum în dificultate, doar copiii citesc cărți adecvate vârstelor pe care le au, ci în durată. Durata e totul. O carte ia foarte mult timp, în comparație cu vizionarea unui filmuleț pe internet sau a unei fotografii cu un citat motivațional. Găsită tot pe internet. Cititul te implică trup și suflet, internetul îl fușerești un pic și-apoi treci la discuții pe chat cu prietenii.

Se vorbește mult în zilele noastre, mult și prost. De fapt, se vorbește puțin, se scrie din ce în ce mai mult. Și, ca să nu ia timp scrisul, pentru că e foarte mare graba, s-au inventat abrevieri abracadabrante, de-ai putea jura că e pură stenografie scrisul noii generații.

Când e mic, citește-i. Va înțelege că povestea e legată de obiectul ăla din hârtie, care se desface în file. E important ca lumile din care vin poveștile să fie asociate cu cărțile. Citește lângă el, atunci când vrea să se joace singur. Dar nu uita că este esențial să vă jucați și împreună și să-i spui poveste fără să i-o citești, ca să-l poți stimula să imagineze poveste. Există și cărți din materiale neconvenționale, care pot fi luate de copil în cadă, la baia de seară.

Veți fi uimiți când copilul va ști pe dinafară poveștile pe care i le citiți, va lua cartea și va spune textul care e scris în pagină, fără ca el să știe să citească. Însă copilul ține minte cadența paragrafelor, ține minte când ați întors fila, așa că poate „citi“ din memorie de pe la trei-patru ani.

Solomon Marcus spunea că această generație nu e mai puțin inteligentă decât a noastră, chiar dacă citește mai puțin. Academicianul a formulat concluzia după ce a stat câteva săptămâni bune într-o tabără de vară împreună cu adolescenți în vârstă de paisprezece ani. A fost impresionat de ascuțimea minții lor, de imaginația lor. Avea aproape o sută de ani și știa bine că generațiile sunt foarte diferite și că e contraproductiv să le cerem copiilor să-și petreacă timpul așa cum ni l-am petrecut noi când aveam vârsta lor. E imposibil astăzi să citească atât cât citeam noi când eram copii, dar e atât de clar că știu și pot lucruri pe care noi nu le știam și nu le puteam pentru că societatea nu avea nivelul de dezvoltare de astăzi.

Așadar, cititul rămâne o chestiune delicată, destul de dificil de rezolvat. Dacă însă nu facem din necitit o dramă, nu le reproșăm copiilor insistent că nu citesc și nu-i îndemnăm repetat și obstinat să pună mâna pe o carte, atunci există posibilitatea să le placă să și citească. Dacă purtăm cu ei războaie, vom obține un singur lucru: să urască toate cărțile. Astfel, deși rezultatul este greu de prevăzut, buna măsură și exemplul personal i-ar putea duce pe copii către cărți. Obsesia noastră de minuni cititoare încă din fașă, niciodată.

Sursă foto: huffpost.com